Sănătate sexuală: 7 mituri despre contracepţie

.

Vrei să fii cu adevărat informată în ceea ce priveşte contracepţia?

Noi te ajutăm să demontezi câteva dintre cele mai  răspândite mituricare circulă pe această temă. Contraceptivele mă protejează de bolile cu transmitere sexuală.

Singura metodă contraceptivă care oferă protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală este prezervativul. Nici măcar contraceptivele de barieră, cum ar fi diafragma, nu opresc pătrunderea bacteriilor în vagin. Pentru a elimina riscul unei sarcini nedorite, dar şi pe cel al transmiterii unei boli venerice, se recomandă folosirea în paralel a contraceptivelor orale şi a prezervativului.

Dacă fac sex când sunt la ciclu, nu rămân însărcinată

Multe femei consideră, în mod greşit, că, dacă fac sex atunci când sunt la menstruaţie, nu pot rămâne însărcinate. În realitate, se pot trezi cu o surpriză foarte neplăcută! Asta pentru că momentul ovulaţiei nu poate fi stabilit cu precizie, cu atât mai puţin în cazul femeilor care au cicluri neregulate şi scurte. În plus, trebuie ştiut că un spermatozoid poate supravieţui în corpul unei femei până la 5 zile. Prin urmare, dacă ovulaţia are loc la 5 zile după contactul sexual, poate apărea o sarcină.

Nu voi rămâne însărcinată după primul contact sexual

Multe dintre adolescentele care îşi încep viaţa sexuală nu iau în considerare posibilitatea de a rămâne însărcinate chiar după primul raport sexual. De aceea, trebuie subliniat că orice contact sexual poate fi urmat de o sarcină. În plus, pe fondul încărcăturii emoţionale ridicate care are loc în cazul
primului contact sexual, poate avea loc o ovulaţie spontană, în afara perioadei fertile.

Nu risc să rămân însărcinată dacă nu-mi iau câteva zile contraceptivele

Pilulele contraceptive protejează de sarcină numai dacă sunt luate zilnic. În cazul încetării administrării lor, chiar şi după o perioadă lungă de utilizare, există riscul unei sarcini nedorite.

Metodele contraceptive tradiţionale sunt sigure

Fiecare organism are propriile particularităţi, iar mecanismele sale de funcţionare sunt sensibile la schimbările de mediu. De aceea, ciclul menstrual diferă de la femeie la femeie şi de la lună la lună. Aşa se face că este imposibil de prezis cu precizie în ce moment va avea loc ovulaţia. Or, metoda calendarului tocmai pe asta se bazează, pe stabilirea zilelor de fertilitate.

Nu iau pilule contraceptive pentru că îmi scad libidoul

Libidoul, dorinţa sexuală, este influenţat în special de factorii de ordin psihic: stres, nesiguranţă, nemulţumire etc. De aceea, administrarea contraceptivelor pe bază de hormoni nu are efect de scădere a dorinţei sexuale. Ba, dimpotrivă, ştiindu-se protejată de o sarcină nedorită, femeia va avea mai multă disponibilitate pentru o viaţă sexuală activă. În cazurile restrânse, în care se constată scăderea apetitului sexual în urma administrării contraceptivelor, se recomandă prezentarea la medic, pentru schimbarea tipului de contraceptiv.

Nu vreau să iau pilule anticoncepţionale pentru că mă îngraş

Asocierea contraceptivelor orale cu riscul de creştere în greutate datează de acum circa 30 de ani, când aceste pilule aveau o componenţă şi un dozaj mult diferite. Însă, pilulele contraceptive actuale sunt considerabil îmbunătăţite: dozele de estrogeni au scăzut de 3-5 ori, iar tipul de moleculă progestativă din progesteronul folosit este cu totul diferită. Pentru a demonta acest mit, s-au făcut numeroase studii pe utilizatoare de contraceptive din diferite categorii de vârstă.

În majoritatea cazurilor, s-a constatat că nu este vorba de o creştere în greutate mai mare de 1-2 kg în primele luni de utilizare. Însă aceasta tinde să se „amortizeze” după un an de utilizare a contraceptivelor, dacă persoana nu-şi schimbă obiceiurile alimentare şi nu mănâncă mai mult decât îi este necesar.

Totul despre contracepţie, aici!

    
Vedete din Romania Vedete internationale