Odată cu venirea toamnei e bine să te gândești și la problemele serioase de sănătate, mai cu seamă la cele care necesită operații. Abia acum începe vremea propice tratării lor.
Sunt momente în care, vrând-nevrând, ajungem „la cuțit”. Nu sună bine deloc, dar trebuie. Fie că este vorba despre anumite intervenții de natură estetică, voite, precum înlăturarea monturilor, a alunițelor ori îmbunătățirea aspectului sânilor, fie despre cele necesare, cum sunt îndepărtarea polipilor, a amigdalelor sau a varicelor, toate impun contactul cu bisturiul. Numai că nu orice moment din an le este propice. De aceea, prin scăderea temperaturilor caniculare, toamna dă undă verde intervențiilor chirurgicale.
► Alege-ți specialistul
Indiferent dacă vrei să te supui unei intervenții chirurgicale dorite, de înfrumusețare sau de îndepărtare a unor „defecte”, ori vreuna legată de afecțiuni mai serioase, trebuie să iei legătura, înainte de toate, cu medicul de specialitate. Este foarte importantă discuția purtată cu acesta și, mai ales, încrederea căpătată în competența lui. Grație tehnologiei moderne, majoritatea intervențiilor se poate executa în orice moment din an. Numai că un medic bun va avea grijă să nu-ți recomande o operație care poate fi amânată decât după terminarea sezonului estival. Și asta pentru că temperaturile ridicate produc dilatarea vaselor de sânge și duc la creșeterea riscului de hemoragii și infecții. Or, nimeni nu-și dorește complicații postoperatorii. În plus, dat fiind că plaja este ispita verii și puțini reușesc să-i reziste, chirurgii evită efectuarea intervențiilor în acest sezon, cu atât mai mult cu cât expunerea la soare afectează cicatrizarea optimă. Dacă știi că ai probleme de sănătate de acest gen, iată care sunt intervențiile chirurgicale pentru care te poți programa fără griji.
1 „REPARAREA” PIELII
Negi, alunițe, coșuri, toate se pot trata cu succes. De cele mai bune rezultate se bucură keratozele seboreice, care apar pe faţă, scalp, de-colteu și sub sâni. Arată ca niște depozite cafenii, aspre, mari şi reliefate sau mici şi plane. „Pacienţii se pot trata prin chiuretare sau cauteri-zare, sezonul de toamnă fiind ideal. Rănile se vindecă uşor, căci scade nivelul de transpiraţie. Tot acum se pot începe și tratamentele laser sau de peeling, pentru vinişoarele vizibile, pilozitate și transpira-
ție, întrucât scade intensitatea luminoasă şi riscul vindecării vicioase, spune dr. Mihaela Leventer.
2 REMODELAREA SÂNILOR
Mamoplastia nu este doar o intervenție de natură estetică. În multe cazuri, în special când vine vorba despre femeile care au suferit operații de extirpare în urma tratamentelor împotriva cancerului, această operaţie reprezintă o necesitate. Mai mult, „lăsarea” sânilor, odată cu înaintarea în vârstă sau după perioada de sarcină, poate provoca adevărate traume psihice. Pe de altă parte, „sunt persoane cu sânii mari cărora greutatea acestora le dă dureri de gât, umeri și spate, ce se pot agrava în timp. Niciun exerciţiu fizic și niciun tratament medical nu pot rezolva ptoza mamară. Așa că mamoplastia este singura soluție pentru remodelarea sânilor. Și este recomandată a fi efectuată toamna, căci trebuie evitată expunerea la soare înainte de operație, dar și după aceea, timp de un an, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricilor”, spune dr. Silvia Stănculescu.
3 FRUMUSEțEA PICIOARELOR
Pentru că, în sezonul estival, avem tendința de a le lăsa mai mult la vedere, observăm acum, mai pregnant decât în restul anului, problemele inestetice ale picioarelor. Or, tot toamna este momentul prielnic pentru a scăpa de varice și de monturile dătătoare de durere. Căci acum scade riscul de inflamații și infecții. E drept că noile tehnici de tratament permit efectuarea oricăror intervenții, chiar și pe timp de vară, însă specialiștii recomandă amânarea acestora. Și asta pentru că, cel puțin în cazul varicelor, există și metode moderne de evitare a bisturiului. „Trebuie menționat că tratamentul chirurgical nu urmărește numai obținerea unui picior estetic, ci și a unuia funcțional, fără dureri și fără dificultăți la mers. Intervenția se poate efectua practic în orice moment al anului, existând desigur avantaje și dezavantaje pentru fiecare anotimp în parte”, spune dr. Bogdan Ciurea, chirurg ortoped la Rețeaua de sănătate Regina Maria.
4 NAS, GÂT, URECHI…
Cu cât mai răcoare este afară, cu atât mai bine, atunci când vine vorba despre intervențiile din sfera ORL. Extirparea vegetațiilor adenoide, știute sub numele popular de polipi, sau a amigdalelor supărătoare trebuie efectuate abia începând cu acest anotimp. Numai urgențele presante se operează și în rest, fără riscuri. Și asta pentru că necesită evitarea totală a expunerii la soare și la temperaturi ridicate. Altminteri, există risc foarte mare de hemoragii postoperatorii, dat fiind că zona gâtului și a nasului sunt puternic vascularizate. Este și motivul pentru care tot acum se recomandă intervențiile de remodelare a nasului, așa-numitele rinoplastii, sau de adiții osoase și ridicare de sinusuri, în cazul implanturilor dentare.