Auzi în fiecare zi despre obiceiurile sănătoase sau alimentaţia adecvată pentru o viaţă mai bună. De cele mai multe ori, sfaturile ţi se par foarte greu de urmat şi te gândeşti că este mult prea dificil să îţi schimbi ritmul cotidian.
» Însă, sunt lucruri pe care le faci zi de zi şi care, fără să îţi dai seama, au efecte benefice asupra corpului sau stării tale de bine. Este vorba despre acele mici obiceiuri care îţi asigură un stil de viaţă sănătos şi care se regăsesc deja printre activităţile tale zilnice. Sau pe care le poţi adopta natural, fără mari eforturi.
» Deşi e greu să nu te laşi acaparată de lucrurile pe care le faci aproape pe pilot-automat, este bine să îţi construieşti câteva mici obiceiuri de la primele ore care să te binedispună şi să îţi dea starea de spirit potrivită:
» În primul rând, încearcă să te trezeşti în fiecare zi la aceeaşi oră. Educându-ţi corpul, vei constata că îţi este mult mai uşor dacă organismul tău este programat să se trezească singur, decât să fii surprinsă de sunetul alarmei.
» Apoi, fă câteva exerciţii – mişcări de întindere, o scurtă plimbare sau câteva minute de jogging – aceste momente îţi vor schimba ziua cu totul, vei fi mult mai plină de energie, mintea îţi va fi mai limpede şi vei putea să te concentrezi mai bine.
» Iei deja micul dejun în fiecare zi? Ai un obicei foarte sănătos. Masa de dimineaţă trebuie să reprezinte un sfert din necesarul alimentelor cotidiene, aproximativ 460 calorii. În lipsa lui, te vei simţi fără vlagă şi fără putere de concentrare. Dacă alegi o masă echilibrată dimineaţa îţi vei potoli foamea şi nu vei mai fi tentată să mănânci haotic pe parcursul zilei. În plus, alimentele pe care le consumi la începutul zilei nu se vor „depune”, pentru că organismul va avea nevoie să consume rapid toate caloriile.
» După o zi aglomerată, nu subestima rolul somnului. Dacă vei reuşi să dormi 7 ore în timpul nopţii, vei consuma în medie 500 de calorii pe noapte. Mai mult, somnul implică nu numai arderea mai multor calorii noaptea, dar va avea efecte asupra modului de funcţionare a metabolismului tău, determinând o mai bună stare de spirit în timpul zilei.
Fă-ţi un mic cadou sau acordă-ţi 5 minute de plăcere în fiecare zi.
Gândeşte-te la ziua care a trecut şi autoevaluează-te pentru ca ziua următoare să fie mai bună.
Planifică-ţi activităţile şi perioada de timp în care vrei să le definitivezi.
Stai dreaptă pe scaunul de la birou.
Implică-te în diverse activităţi alături de prietenii sau familia ta, mai degrabă decât să petreci mult timp singură, pentru că lucrurile realizate în comun îţi oferă sprijin emoţional.
Dedică-ţi timp pentru un hobby, este o preocupare care îţi va oferi relaxarea de care ai nevoie şi care te ajută să ai un stil de viaţă mai sănătos.