Sănătate: Brânzeturile şi lactate cele mai bune alimente

.

Află cât de important este să incluzi în alimentaţia ta produsele din lapte. Doctorul Ciprian Constantin ne arată care este rolul acestora în menţinerea sănătăţii, dar şi cantitatea şi modul în care trebuie să le consumăm.
Fie că alegem să le mâncăm la micul dejun sau ca aperitiv ori cu o salată la masa de prânz sau de seară, brânzeturile sunt printre cele mai consumate produse alimentare. Iar dacă nu te numeri printre cei care le preferă, trebuie să ştii că nu ar strica să le incluzi în meniul tău. La fel se întâmplă şi în cazul lactatelor, despre care medicul nutriţionist ne spune că „sunt o sursă importantă de calciu, într-o cantitate mare şi cu o biodisponibilitate mare (n.r. – raportul dintre cantitatea de substanţă activă şi viteza cu care aceasta este absorbită în organism). În brânzeturi, cantitatea de calciu este şi mai mare, putând conţine chiar şi 1 g de calciu la 100 g produs. Lactatele aduc şi proteine de calitate superioară şi sunt surse excelente pentru vitamine. Lipidele lactatelor variază deoarece depind într-o mare măsură de prelucrarea acestora, dar şi de rasă, regim şi de nivelul de furajare al animalelor. În principal sunt lipide în care predomină acizi graşi saturaţi şi colesterol. Ce mai trebuie reţinut este că lactatele sunt sărace în vitamina C, vitamina B1 şi fier, putând predispune la deficienţa în organism a acestor elemente, în cazul unui regim preponderent lactat.”

► Se recomandă brânza slabă

„Brânza slabă are o bună concentrare a beneficiilor lactatelor: proteine, calciu şi lipide în cantitate mică. Raţia de brânzeturi variază în funcţie de cantitatea de lapte şi de proteinele consumate. Cantitatea zilnică medie este 40 g brânzeturi pe zi, parte a unei diete echilibrate”, spune nutriţionistul. Cât despre ce cantitate de lactate ar fi indicată să consumăm, dr. Constantin explică faptul că variază între 400-600 ml/zi pentru copiii, cu vârsta între 1-12 ani, şi 250-300 ml/zi pentru adulţi. Combinaţia între produse este proprie fiecărei persoane, încercând pe cât posibil ca opţiunea sa să se facă ţinând cont de nivelul de efort fizic şi intelectual depuse, dar şi de sexul şi de greutatea pe care o are. De asemenea, „aportul bogat în sodiu şi lipide saturate”, mai spune nutriţionistul, „poate fi contrabalansat cu vegetale şi grăsimi vegetale”.

► Lactatele, cea mai bună sursă de calciu

Deşi părerile sunt destul de împărţite în privinţa ponderii în care este asimilat calciul din lactate şi brânzeturi de către organism, dr. Constantin ne asigură că „da, calciul din lactate are cea mai mare biodisponibilitate şi se absoarbe cel mai bine. Practic, aceste produse constituie cea mai bună sursă de calciu pentru om”. E bine ca proporţia nutrienţilor pe care îi consumăm zilnic să fie: 55% glucide, 15% proteine şi 30% grăsimi. Lactatele ar trebui să facă parte dintr-o dietă echilibrată, sănătoasă, cu menţiunea că tot lactatele pot fi o sursă bogată de lipide saturate. În aceste condiţii, laptele degresat poate fi o alegere foarte bună.

BINE DE ŞTIUT!

►Laptele şi derivatele din lapte nu se consumă cu alte alimente, excepţie făcând cerealele şi pâinea.
►Urda este foarte indicată, deoarece nu conţine aproape deloc cazeină (proteina majoritară din lapte care nu poate fi digerată corect de tubul digestiv al omului). De asemenea, proteinele din urdă sporesc arderile şi previn obezitatea.
►Brânzeturile cu mucegai au un conţinut foarte ridicat de grăsime şi de sare.
►Brânza telemea conţine multă sare şi nu este recomandată persoanelor cu boli cardiovasculare, hepato-renale sau cu hipertensiune.
►Brânza topită şi cremele de brânză din comerţ conţin mulţi aditivi.

TABEL CALORII PENTRU O CANTITATE DE 100 G

BRÂNZETURI

Brânză slabă de vaci: 97 cal
Brânză grasă de vaci: 156 cal
Brânză burduf: 337 cal
Brânză topită: 366 cal
Urdă: 136 cal
Caş de vacă: 254 cal
Caş de oaie: 280 cal
Caşcaval: 382 cal
Telemea de vacă: 243 cal
Telemea de oaie: 270 cal
Brânză Brie: 304 cal
Camembert: 310 cal
Emmental: 185 cal
Feta: 304 cal
Mozzarella: 278 cal

LACTATE

Lapte vacă integral: 67 cal
Lapte vacă degresat: 40 cal
Lapte de capră: 67 cal
Lapte de oaie: 113 cal
Lapte bătut: 64 cal
Lapte praf normal: 498 cal
Iaurt gras: 55 cal
Iaurt degresat: 30 cal
Smântână (20%): 213 cal
Smântână (30%): 299 cal
Unt: 806 cal

Ultima modificare mai 21, 2022 10:23 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale