Sănătate: Autovindecarea te scapă de cancer

.

Suntem înzestraţi din naştere cu o putere extraordinară de regenerare. Organismul nostru are forţa să se vindece singur. Nu de puţine ori, bolile incurabile au fost înfrânte fără pastile şi fără bisturiu.
Medicina modernă recunoaşte că între sănătatea fizică şi starea noastră de spirit există o legătură deosebit de puternică. Vindecările miraculoase de care auzim uneori nu sunt altceva decât victoria spiritului asupra bolii. Forţa interioară, gândurile şi sentimentele pozitive, încrederea în sine sunt ajutoarele cele mai puternice ale sănătăţii. Autovindecarea nu este spontană, este un proces de durată, ghidat de starea noastră mentală şi afectivă. Cele mai grave maladii ale omului modern, bolile de inimă, cancerul, ulcerul sau diabetul sunt afecţiuni cronice, cu evoluţie lentă, alimentate de un stil de viaţă solicitant. Dr. Howard Friedman, unul dintre cei mai mari cercetători în psihologia sănătăţii, susţine că oamenii activi, optimişti, cu o personalitate puternică şi interesaţi de sănătatea lor se îmbolnăvesc mai rar. În schimb, persoanele introvertite, fataliste, care pun mereu răul în faţă şi îşi reprimă sentimentele au şanse mai mici să facă faţă unei afecţiuni grave.

Voinţa, mai puternică decât boala

Autovindecarea înseamnă restabilirea echilibrului, iar acest lucru trebuie să plece de la creier şi din inimă. Voinţa puternică şi optimismul incurabil i-au salvat viaţa celebrului ciclist american Lance Armstrong, când niciun medic nu îi mai dădea şanse. La vârsta de 25 de ani, în 1996, Lance a fost diagnosticat cu un cancer testicular deosebit de grav, care răspândise deja metastaze în abdomen, ficat şi creier. A suferit mai multe operaţii şi tumorile i-au fost extirpate, apoi a început chimioterapia. Dar medicii erau sceptici. Cu o voinţă rar întâlnită, Lance s-a întors la antrenamente şi s-a ambiţionat să câştige turul Franţei. A reuşit, şi nu o dată, ci de şapte ori la rând. Cancerul a intrat în remisie, iar tânărul ciclist a continuat să participe la competiţii internaţionale până în anul 2011.

Ascultă ce spune corpul!

Tot mai mulţi cercetători susţin că apariţia bolilor este un răspuns la stilul nostru de viaţă. Experienţele traumatizante prin care trecem, temerile pe care le adunăm în suflet, resentimentele, frica sau ura „îmbolnăvesc” organismul. Agresivitatea şi cinismul favorizează bolile de inimă, confirmă studiile îndelungate ale doctorului american Stephen Boyle, profesor la Centrul Medical Universitar Duke. Persoanele agitate, nervoase, mereu îngrijorate de ceva sunt predispuse la depresie şi afecţiuni psihice. Oamenii retraşi, timizi, introvertiţi se pot îmbolnăvi mai uşor de boli care afectează articulaţiile. Caută întotdeauna cauza bolii dincolo de rezultatele analizelor medicale. Încearcă să elimini toate influenţele negative şi să priveşti cu încredere spre tine însăţi: astfel vei face primul pas spre autovindecare.

Cancerul, generat de traume

Doctorul german Ryke Hamer, cercetător şi fost şef al Clinicii de Oncologie din Műnchen, a supravieţuit cancerului fără să urmeze metodele clasice de tratament. El susţine că toate bolile incurabile sunt legate de şocuri emoţionale şi de sentimentele negative pe care le adunăm în suflet. În 1978, dr. Hamer şi-a pierdut familia, fiul lui a murit împuşcat, iar soţia sa a decedat la câteva luni. Spre sfârşitul anului, medicul oncolog a descoperit cu stupoare că suferea de cancer testicular. El a făcut imediat legătura între boală şi tragedia familiei sale. Din acel moment, a intensificat cercetările asupra cancerului şi a scris numeroase studii prin care susţine că fiecare boală este controlată de o anumită zonă din creier şi că este declanşată de un şoc emoţional. Dr. Hamer a dezvoltat o metodă de vindecare a cancerului prin care 30.000 de pacienţi, inclusiv el însuşi, s-au vindecat, fără operaţii şi fără chimioterapie. El susţine că fiecare din noi ne putem vindeca singuri, dacă înţelegem cauza bolii şi dacă o putem elimina din gândurile şi din sufletul nostru. Dar metoda dr. Hamer nu a fost acceptată de lumea ştiinţifică. El şi-a pierdut dreptul de practică şi astăzi trăieşte în exil, în Spania.

► CĂLDURA TĂMĂDUITOARE A PALMELOR

Tehnicile străvechi orientale care ajută la restabilirea echilibrului emoţional sunt instrumente utile pentru sănătate. Dintre ele, Reiki este poate cea mai uşor de înţeles şi de folosit. Metoda Reiki readuce echilibrul întregului organism în plan mental, afectiv şi fizic. Secretul, departe de a fi vreun miracol, stă în relaxare şi concentrare. Aşază-te comod pe pat sau pe fotoliu şi alungă din minte toate gândurile negre. Concentrează-te asupra lucrurilor frumoase care ţi s-au întâmplat şi încearcă să îţi linişteşti sufletul. Pune palmele pe locul dureros sau în dreptul organelor atinse de boală şi concentrează-te asupra căldurii şi a energiei binefăcătoare pe care le simţi. Cei care practică Reiki în scop curativ spun că perseverenţa şi antrenamentul constant au rezultate uimitoare.

    
Vedete din Romania Vedete internationale