De ce sunt sănătoşi germenii şi cum îi foloseşti

.

Germenii s obţin din orice sămânţă bio de cereale sau legume. Îi poţi folosi drept garnitură, în salate şi în diverse feluri de mâncare. Sunt plini de vitamine şi antioxidanţi, minerale, enzime, proteine. Au foarte puţine calorii şi se digeră rapid.
Seminţele cerealelor sau leguminoaselor as­cund comori inestima­bile de vitamine, minerale sau alte elemente indispensabile organismului. După germinare, toate aceste substanţe se multiplică.

Ce seminţe alegi pentru germeni

În funcţie de gust sau de efectul pe care îl au asupra sănătăţii tale, poţi încerca orice sămânţă. Mai puţin cele de roşii, vinete sau alte plante care au frunzele toxice. O altă condiţie esenţială este ca seminţele să fie bio. Există mai multe categorii de seminţe: de cereale – ovăz, porumb, grâu, secară etc.; de leguminoase – lucernă, fasole, mazăre, linte, soia verde (fasole mungo) – de mucilaginoase: creson, muştar, in, rucola; oleaginoase – susan, floarea-soarelui; legume – busuioc, sfeclă, broccoli, morcovi, ţelină, ridichi etc. Se pare că germenii de lucernă sunt cei mai apreciaţi ca gust.

Cum mănânci germenii

Germenii se clătesc încă o dată înainte de a se folosi. Apoi, îi poţi degusta cruzi, în salate de crudităţi sau amestecaţi cu alţi germeni. Se pot adăuga în sosuri sau în paste tartinabile, ca cele de humus sau măsline, dar şi în omlete, ciorbe, sandvişuri. Germenii se găsesc în magazine, sau îi poţi face singură, acasă.

    
Vedete din Romania Vedete internationale