Salmonella: ce faci ca să scapi de această bacterie?

.

O vizită la ţară poate lăsa şi amintiri neplăcute, dacă ai mângâiat un animal din gospodărie şi… ai uitat să te speli bine pe mâini. Vara este raiul salmonelozei, boală provocată de bacteria Salmonella. Uite cum să scapi de ea!
Salmonella este o bacterie (cu 2.000 de serotipuri sau ”soiuri”), care se înmulţeşte în viteză, provocând toxiinfecţii alimentare. Simptomele sunt foarte neplăcute: febră, diaree apoasă/sangvinolentă, greaţă, deshidratare, cefalee, dureri abdominale. Eventualele ei complicaţii pot duce la septicemie!

De unde se ia Salmonella

De la animale – bovine, porcine, ovine, păsări, peşti,ţestoase, alte vieţuitoare acvatice –  infectate… din vina omului. El reciclează deşeurile de abator transformându-le în hrană pentru animale! Bacteria se transmite, însă, şi de la om la om (spitalele sunt un mediu foarte propice).

Câinele şi pisica: victime?

Deşi nu este o boală comună la câini şi pisici, salmoneloza le poate fi transmisă şi lor când sunt hrăniţi cu alimente contaminate, care nu au fost spălate, depozitate, preparate termic în mod corect. Sau când ling ori mănâncă… fecale contaminate (neplăcut, dar… mulţi câini fac asta!). Dacă s-a contaminat, animalul tău de casă îţi va da de ştire prin simptome. Sunt comune cu ale omului. Încurajează-l să bea cât mai multă apă, dă-i hrană uşor de digerat şi, dacă starea lui nu se ameliorează, du-l repede la un cabinet veterinar.

Dar ai grijă şi de tine… 7 reguli sănătoase contra Salmonella

► nu atinge animalele în timp ce iei masa
► nu le lăsa să mănânce din vasele tale
► spală-te bine pe mâini, curăţă bine alimentele şi vasele tale şi ale lui
► nu ţine vasele lui lângă excremente
► aruncă cât mai des fecalele animalului
► dezinfectează-i litiera
► deparazitează-l periodic, intern şi extern. Ca să fiţi sănătoşi şi fericiţi împreună!

    
Vedete din Romania Vedete internationale