Insa, o data ajunsi inauntru… Pana in acel moment ma indoiam ca a fost o idee buna sa facem acest ocol. Insa iesind din „colivie” n-am mai regretat nicio clipa. E ca si cum ai patrunde intr-o alta lume! O lume uimitoare, complet deosebita, cu alte legi si alte dimensiuni. Lumea unor oameni capabili de lucruri marete. Cum ar fi sa sculpteze o catedrala in inima pamantului…
Si atmosfera dinauntru e aparte. Sunt tot timpul 12º Celsius, indiferent cate sunt afara. Umiditatea e cu 10% mai scazuta si exista aerosoli care fac ca aerul sa fie tamaduitor pentru bolnavii de plamani. N-am putut vedea cum arata sanatoriul, sau daca e si altceva decat niste paturi insirate langa peretele de sare.
Am vazut in schimb cateva mese de pin-pong si terenuri pentru jocuri, poate ca sa ai ocazia sa gafai si sa tragi mai mult din acest aer in piept. De altfel, este aspectul care mi-a placut cel mai mult: linistea aceea ireala, subpamanteana, inviorata de strigatele indepartate ale copiilor care se jucau. Strabati galeria circulara, cu pereti impresionant de inalti pe care poti sa admiri cum au dansat darele de sare.
Exista un centru de interes unde Decebal si Traian din sare stau fata in fata. Probabil ca a existat un proiect mai mare, Istroria romanilor sculptata in sare, dar s-a oprit la „formarea poporului roman din daci si romani”. Daca esti foarte, foarte atent poti sa descoperi mai incolo un inceput de bazorelief cu Mihai Viteazu, dar nu e prea clar. In afara de asta, un Eminescu clasic, chiar langa chioscurile de unde-ti poti lua un snack, daca intre timp te-a luat foamea. Tot acolo sunt cateva firide sapate in sare, frumos luminate, cu flori de mina. Dar atat de sarace…
Pacat! iti vine sa spui. Ar putea sa fie si mai frumos! Ar putea sa fie si mai spectaculos! De ce nu se gaseste cineva sa investeasca un pic si sa faca din Salina un ADEVARAT obiectiv turistic? Ca si multe alte locuri din Romania, Salina asteapta un „print” care sa o trezeasca cu un sarut dintr-un somn de 100 de ani…