În ce condiții ar putea reveni România în starea de urgență

.

Numărul de cazuri active de COVID-19 din România se află în zona de platou, cu ușoare tendințe descendente, rata de vindecare fiind cea mai bună din Europa, potrivit declarațiilor secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, pentru Digi24.

„Rata de vindecări depășește 50%, a atins în unele zile 60%, este cea mai bună din Europa”, a zis Moldovan. „Asta înseamnă că măsurile implementate și organizarea spitalelor au fost corecte. Dacă reușim să menținem anumite reguli stabilite sperăm să ne încadrăm în trendul descendent”.

Urmează ca în două săptămâni să se facă un bilanț al evoluției epidemiei din starea de alertă, conform lui Moldovan: „Dacă în weekend a fost un moment de explozie socială, cred că lucrurile se vor mai calma. La două săptămâni vrem să facem un bilanț și să decidem dacă e posibilă continuarea măsurilor de relaxare sau dacă va fi necesară revenirea la măsuri mai stricte. Facem un apel la oameni să înțeleagă rostul măsurilor protective”.

Citește și: Avertismentul lui Streinu-Cercel: când va începe valul doi de epidemie COVID-19 în România

Există însă și un scenariu în care România ar putea părăsi starea de alertă și ar reintra în starea de urgență. „Dacă apare o creștere bruscă de la zi la zi a numărului de infectări, dacă apare o creștere bruscă a deceselor, dacă apare o creștere bruscă a pacienților care se adresează unităților de primiri urgențe sau a pacienților la terapie intensivă”, a spus Moldovan. „Nu am stabilit valori absolute, dar, dacă acum ne confruntăm cu o frecvență scăzută, dublarea sau triplarea va fi un semnal de alarmă”.

Foto: 123rf.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale