Fruntaşi la avorturi, codaşi la contracepţie

.

Deşi avem la dispoziţie o mulţime de mijloace contraceptive, ţara noastră este pe primul loc în Europa când vine vorba de avorturi, mame minore şi copii abandonaţi…
… dovadă că ne lipseşte educaţia sexuală.   

Statistici alarmante privind contracepţia

Dintre cele cinci milioane de românce aflate la vârsta reproducerii, mai puţin de 9% folosesc pilula anticoncepţională, una din cele mai apreciate metode contraceptive în alte ţări.

Nu ar trebui să ne mire că suntem pe locul trei în Europa la numărul de avorturi, cu 150.000 de cazuri raportate anul trecut. Ţările aflate pe primele două locuri în acest clasament trist sunt Marea Britanie şi Franţa, ţări cu o populaţie mai mare decât a noastră. Deci, dacă socotim numărul de avorturi la mia de locuitori, am conduce detaşat în toată Europa.

„Aceasta în condiţiile în care avorturile din cabinetele private nu sunt strict monitorizate, ca să nu mai vorbim de cele efectuate la domiciu şi care se pare că, în continuare, nu sunt puţine”, a spus dr. farmacist Radu Gheoghe, director Fildas, la conferinţa de lansare a campaniei „Un copil dorit e un copil iubit”.

Mai trist este că deţinem locul întâi în Europa şi la copiii născuţi de adolescente. În 2005, un raport al Ministerului Sănătăţii arăta că 29.000 de copii au fost născuţi de mame în vârstă de 15-19 ani. În acelaşi an, au devenit mame 520 de fete sub 15 ani.

La aceste cifre se adaugă şi cele privind numărul copiilor abandonaţi, spune dr. Radu Gheorghe. În 2004, s-au raportat  5130 de copii abandonaţi în maternităţi, dar este clar că numărul real al copiilor nedoriţi este mult mai mare.

Toate acestea în conditiile în care beneficiem de toate mijloacele contraceptive pe care le au la dispoziţie şi femeile din vestul Europei.

Pilula contraceptivă este sigură şi eficientă

Din păcate, noi ducem lipsă de informaţii corecte şi complete. Aşa se face că încă mai credem în mituri vechi de ani de zile, ignorând faptul că astăzi există metode noi de contracepţie, modalităţi noi de administrare a medicamentelor şi că au fost clarificate riscurile pilulelor.

De exemplu, spune dr. Sorin Eşanu, medic specialist obstetrică şi ginecologie, astăzi se ştie cu exactitate că pilula protejează împotriva cancerului de ovar şi endometru. „Este singurul medicament din lume care este dovedit a avea un efect protector împotriva unei forme de cancer”, a precizat medicul.

De asemenea, se ştie astăzi că pilula contraceptivă nu creşte riscul cancerului de sân sau de col.  

În ce priveşte riscurile asociate pilulei, dr. Sorin Eşanu spune că sunt mult mai mici decât cele asociate metodelor naturale de contracepţie.

Astfel, maxim 10 femei dintr-un milion fac accident tromboembolic din cauza pilulei. În schimb, la noi în ţară, 120 de femei dintr-un milion mor în timpul sarcinii şi naşterii, din cauza complicaţiilor. Ţinand cont de faptul că metodele naturale – coitus interruptus, calendarul – dau greş în 25% din cazuri, riscul de deces este mai mare în cazul unei astfel de metode decât în cazul pilulei.

Metoda contraceptivă se alege după stilul de viaţă

Dar pilula nu este singura metodă contraceptivă disponibilă şi din multitudinea de variante, fiecare poate alege ceea ce i se potriveşte mai bine, însă numai cu ajutorul unui specialist.

Dr. Borbala Koo, director al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, spune că putem cere ajutorul oricui, fie medic ginecolog, fie medic de planificare familială, fie asistent medical. Ea ne atrage atenţia că metoda contraceptivă cea mai sigură este cea pe care o putem folosi corect pentru că nicio metodă nu funcţionează dacă este folosită greşit.

În cazul contraceptivelor moderne, mai spune dr. Borbala Koo, nu mai este nevoie de analize hormonale complicate ca să-ţi dai seama ce ţi se potriveşte şi ce nu, cum se făcea acum 10-15 ani. Metodele de astăzi se aleg după stilul de viaţă, iar specialistul te ajută să te cunoşti mai bine ca să poţi face această alegere.

Când le vorbim copiilor despre contracepţie

Pentru a scădea numărul de sarcini şi avorturi la adolescente, educaţia sexuală joacă un rol extrem de important. Din păcate, puţini se gândesc la asta.

Părinţii obişnuiesc să nege sexualitatea propriului copil, explică Dr. Sorin Eşanu, medic ginecolog. „La 13 ani, fetiţa mea e prea mică pentru discuţii despre sex”, spun mulţi părinţi. De fapt, niciodată nu e prea devreme, mai alesc că trăim într-o societate în care se pune foarte mult accentul pe sex şi sexualitate.

De fapt, spune dr. Eşanu, dacă fetiţa a intrat la pubertate şi are menstruaţie, ea este, din punct de vedere biologic, o femeie matură, aptă de reproducere, aşa că educaţia sexuală trebuie deja începută.

Dr. Borbala Koo, preşedintele SECS, consideră că discuţiile despre sex trebuie să începă şi mai devreme, atunci când copilul începe să-şi pună întrebări privind diferenţele între fetiţe şi băieţei. Astfel, se va crea între părinte şi copil acea relaţie deschisă, de prietenie, necesară pentru a putea discuta mai târziu despre contracepţie.

Conform dr. Borbala, educaţia sexuală nu înseamnă neapărat educaţia actului sexual, ci este educaţia care ne permitem să ne bucurăm de propria sexualitate, care nu se rezumă la actul sexual în sine, mai ales în cazul adolescenţilor.

Cât ne costă contracepţia

Este păcat ca fetele tinere să îşi strice viaţa dând naştere unor copii nedoriţi, mai ales dacă ţinem cont cât de ieftină este contracepţia. Anca Vlad, preşedinte Fildas, ne atrage atenţia că o folie de pilule anticoncepţionale, pe care le luăm într-o lună, costă de la 8 lei până la 20 de lei, poate până la 30 de lei dacă vrei ceva de ultima generaţie.

Pastila de a doua, mai scumpă puţin, costă între 64 şi 75 de lei. Un dispozitiv intrauterin este ori foarte ieftin, 14-15 lei, ori foarte scump şi sigur, în jur de 500 lei, însă este o investiţie pe termen lung, putând fi folosit până la cinci ani. Asadar, nu se poate spune că lipsa banilor ne împidică să ne protejăm.

„Putem în continuare da vina pe perioada comunistă, dar nu putem să o facem la infinit. Trerbuie să luăm taurul de coarne şi să schimbăm ceva”, spune Anca Vlad. Ea recunoaşte că văzând filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, care i-a trezit amintiri neplăcute din perioada comunismului, i-a venit ideea campaniei „Un copil dorit e un copil iubit”, campanie menită să prevină sarcinile nedorite, să informeze şi să educe în special adolescenţii.  
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale