Un sfert dintre românce nu merg niciodată la ginecolog

.

Acesta e fost rezultatul unui studiu de piaţă, care a mai arătat că doar jumătate din românce ştiu ce este HPV şi ce urmări poate avea infecţia cu acest virus.

Prea puţine românce merg regulat la ginecolog

Deşi citim peste tot despre pericolele bolilor ginecologice netratate, pe multe românce aceste lucruri nu le sperie. Un studiu GFK a arătat că doar 15% dintre românce merg la ginecolog odată la 6 luni sau mai des. 23% merg anual la control, pe când 22% intră în cabinetul ginecologului o dată la trei ani sau chiar mai rar. Restul de 25% nu merg niciodată la control.

Iată care sunt semnele că trebuie să mergi la ginecolog!

În această ultima categorie se înscriu în special femeile care locuiesc în mediul rural sau în oraşele din Oltenia şi Moldova, au sub 20 de ani sau peste 60 de ani şi un venit mic, sub 400 de lei pe lună. Ceea ce înseamnă probabil nu că nu ar vrea să-şi îngrijească sănătatea, ci că nu-şi permit să o facă.

Femeile care merg la control în mod regulat vizitează în general acelaşi ginecolog în timp ce româncele care merg la control odată la trei ani, obişnuiesc să schimbe doctorul.

Doar 50% din românce au auzit de PHV

 
Femeile care ştiu ce este HPV sunt în special cele din Muntenia sau din oraşe mari, au studii superioare, vârsta între 31 şi 50 de ani şi utilizează zilnic internetul. Din păcate, chiar dacă au auzit de papiloma virusul uman, româncele nu ştiu că acesta declanşează cancerul de col uterin. Mai exact, 86% din femeile care au auzit despre virus nu ştiu ce urmări poate avea infecţia.

Citeşte despre HPV şi testul Babeş-Papanicolau!

La polul opus, în categoria celor care nu au auzit de HPV, se află în special româncele din Transilvania, de peste 60 de ani, care nu merg niciodată la ginecolog.  
Află cum te poate ucide frica de ginecolog!

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale