România se pregătește să limiteze prin lege folosirea grăsimilor trans în alimentele produse industrial. Este vorba de anumite substanțe pe care unii producători le folosesc la: floricele, creme, torturi, biscuiți, sosuri, napolitane și chipsuri. Substanțele folosite pe de o parte, îmbunătățesc gustul alimentelelor și le prelungesc valabilitatea, dar pe de altă parte, cresc masiv riscul de boli de inimă, infarct și obezitate, informază Stirileprotv.ro.
Grăsimile trans cresc depunderile de grăsimi pe vasele de sânge
Mulți români preferă dimineața o felie de pâine unsă cu margarină sau la prânz aleg o supă la plic. Însă, consumul acestor alimente poate fi foarte periculos pe termen lung pentru sănătate. Specialiștii ne avertizează că grăsimile trans cresc depunderile de grăsimi pe vasele de sânge și predispun la atac cerebral: „Cresc depunerile de grăsimi pe vasele de sânge și predispun la atac cerebral, la infarct miocardic, cresc riscul de diabet zaharat. Sunt foarte multe studii făcute, e o certitudine științifică”, e declarat specialistul Adrian Wiener.
Uniunea Europeană nu are probleme cu untura de porc, ci cu grăsimea sintetică. Folosiți ca aditivi în prepararea industrială, acizii trans fac alimentele să râncezească mai greu și să aibă o consistență stabilă. România se pregătește să limiteze prin lege folosirea grăsimilor trans în alimentele produse industrial. Proiectul de lege, care a trecut deja de Senat cu unaninimitate, copiază legi similare adoptate deja în Danemarca, Elveția, Austria, Islanda, Ungaria și Norvegia, prin care cantitatea maximă admisă pentru acizi trans este de două grame pe sută de grame de grăsimi, informează Stirileprotv.ro
În Germania, Olanda și Marea Britanie, instituțiile care se ocupă de sănătatea publică au negociat cu reprezentanții industriei alimentare, reducerea voluntară și progresivă a cantității de acizi trans din alimente. Au fost găsite rapid soluții tehnice de înlocuire ai acestor compuși potențial dăunători. Inițiatorii legii consideră, însă, că în țara noastră o asemenea schimbare de bunăvoie este puțin probabilă, dar totuși, producătorii se pregătesc deja pentru reglementări mai stricte. Deși legea nu îi obligă, au început să afișeze pe etichete nu doar cantitatea totală de grăsime, ci și proporția celor saturate. Organizația Mondială a Sănătății a făcut din limitarea grăsimilor trans o prioritate globală până în anul 2023!
Citește și: „Urmările alimentației hipercalorice”
„Cu ce grăsimi să gătești ca să nu te îmbolnăvești”
Sursă: Stirileprotv.ro
Sursă foto: Shutterstock.com