Rețeta mujdeiului de usturoi recomandat de academicianul și fitoterapeutul român Ovidiu Bojor

.

Toată lumea știe că mujdeiul de usturoi este sănătos – ne protejează de virusuri, crește imunitatea și revigorează organismul. Tocmai de aceea, cunoscutul academician și fitoterapeut Ovidiu Bojor recomandă la rândul său acest preparat, pe care toți românii ar trebui să-l consume de trei ori pe săptămână, după cum spune el, dacă nu au nicio contraindicație medicală.

Rețeta mujdeiului de usturoi recomandat de Ovidiu Bojor

Cu toții știm să facem mujdei de usturoi, însă rețeta de mujdei a academicianului și fitoterapeutului român Ovidiu Bojor iese în evidență deoarece conține un ingredient aparte.

Conform domnului Bojor, mujdeiul ar trebui să conțină și puțină miere. Cățeii de usturoi trebuie zdrobiți și frecați cu o linguriță de miere, până se obține o pastă. Apoi se amestecă din nou, de data aceasta cu puțin ulei, și se freacă încă o dată până când amestecul este omogen. La final, el recomandă adăugarea unei lingurițe de oțet de mere și abia apoi apă.

Ovidiu Bojor. Foto: Libertatea.ro

Ce beneficii are mujdeiul făcut după rețeta lui Ovidiu Bojor

Preparat după această rețetă, mujdeiul de usturoi este un aliat împotriva gastritei, dar și împotriva kilogramelor în plus, pentru că schimbă gustul mâncării, fără să aducă un aport caloric mare.

Conform domnului Bojor, datorită oțetului din compoziție, a doua zi după consumul acestui mujdei respirația nu miroase a usturoi.

Mujdeiul de usturoi poate fi folosit pentru a condimenta atât carnea și preparatele din carne, cât și legumele. Îl poți mânca cu cartofi, cu mămăliguță, cu grătar sau cu legume la cuptor și rezultatul va fi delicios!

Ultima modificare noiembrie 6, 2020 2:59 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale