Remedii naturale pentru sforăit

.

Ești o persoană care sforăie sau dormi cu o persoană care are acest obicei? Atunci știi că ambele persoane se vor trezi cu dureri de cap, pentru că sforăitul afectează somnul și duce la o serie de afecțiuni.

Ce poți face pentru a remedia sforăitul?

Crește umiditatea din dormitor

Din moment ce sforăitul este rezultatul vibrației dintre gât și nas, menținerea mucoaselor umede pot scădea din intensitatea sunetului rezultat. Poți cumpăra un umidificator sau poți pune un pahar de apă aproape de o sursă de căldură pentru a crește umiditatea din cameră.

Bea apă

Hidratarea organismului de-a lungul întregii zile va duce la umezirea mucoasei nazale și va face ca sunetul neplăcut să fie amortizat.

Schimbă poziția în care dormi

Poziția ideală de somn pentru persoanele care sforăie este pe o parte pe o pernă înaltă. Atunci când dormi pe spate limba poate împiedica o respirație corectă.

Cum poți să renunți în a mai dormi pe spate? Coase un buzunar pe spatele bluzei de pijama în care poți pune o minge de tenis. De câte ori te vei întoarce pe spate, mingea de tenis te va avertiza că nu este bine să dormi așa.

Menține o greutate normală!

Câteva kilograme în plus plasate în jurul gâtului pot afecta respirația în timpul somnului. Dacă ești supraponderală, încearcă să slăbești cel puțin 10% din greutatea actuală pentru ca sforăitul să nu mai fie o problemă.

Dormi cât trebuie!

Organizează-ți timpul și setează-ți o oră la care trebuie să fii în pat pentru a prinde cel puțin cele 8 ore de somn recomandate.

Luptă cu uscăciunea!

Daca îți simți nasul uscat, folosește înainte de culcare un spray nazal cu apă de mare sau pune în cameră un buchet de ramuri de eucalipt.

Elimină alergenii!

Praful, polenul, părul de animale îți pot irita căile nazale și te pot împiedica să dormi. Schimbă filtrele aspiratorului cât mai des.

Folosește uleiurile esențiale!

Pe fața de pernă pune cîteva picături de ulei de lavandă, eucalipt sau mentă. Ajută la decongestionarea căilor nazale, reduc inflamația și sunt antibacteriene.

Sursa foto: 123rf

    
Vedete din Romania Vedete internationale