Dacă unii condamnă folosirea dulciurilor ca recompensă în educaţia copiilor, alţii sunt de acord cu această tehnică, atâta timp cât se ţine seama de unele reguli.
Orice părinte ştie ce „unealtă” puternică este mâncarea, în special dulciurile, în educaţia copiilor. Până şi cel mai neastâmpărat copil devine brusc un îngeraş când i se promite o ciocolată sau o pungă de bomboane. Gândul la o recompensă dulce îi face pe cei mici să suporte mai uşor plictiseala, frica, durerea sau orice altă stare care i-ar face neascultători.
Iar promisiunile de tipul „Dacă stai cuminte îţi dau o ciocolată” sunt la ordinea zilei în majoritatea familiilor.
Dar cât de corect este să folosim mâncarea ca recompensă şi care este preţul pe care îl va plăti cel mic, în viitor? Unul foarte mare, după spusele unora.
Pericolele recompenselor dulci
Printre cei condamnă folosirea dulciurilor ca recompensă se numără un ONG american, Better School Food (BSF). Acest grup, format din părinţi, medici şi cadre didactice militează pentru o mai bună informare privind legătura dintre mâncare, sănătate şi capacitatea de a învăţa a copiilor.
Într-un material informativ adresat părinţilor, BSF recomandă înlocuirea recompenselor constând în mâncare cu beneficii nealimentare. De ce este atât de important acest lucru?
Reprezentanţii ONG-ului spun că dulciurile oferite ca recompensă produc efectul dorit de părinte, însă pentru cei mici înseamnă un comportament alimentar greşit. Copiii sunt încurajaţi să mănânce prea multe dulciuri şi, mai ales, să mănânce atunci când nu le e foame. Mai mult, cei mici învaţă că există o legătură între starea de spirit şi mâncare, iar pe viitor vor fi obişnuiţi să se răsplătească singuri cu ceva dulce.
Simţi nevoia să-ţi faci cadou o ciocolată doar pentru că ai trecut cu bine de încă o zi la serviciu? Rădăcinile acestui obicei se regăsesc în copilăria ta, atunci când părinţii te „mituiau” cu mâncare ca să fii cuminte. Mănânci atunci când eşti tristă? Înseamnă că părinţii obişnuiau să te consoleze cu mâncare. Aceastea sunt concluziile pe care le tragem din spusele celor de la BSF.
Americanii propun un alt tip de recompense materiale pentru copii: creioane, cărţi de colorat, brelocuri, ieşiri în parc sau la muzeu, etc.
„Uşor de zis, greu de făcut”
Asta vor spune părinţii care ştiu foarte bine cât de greu este să ţii în frâu un copil plictisit, nervos sau, pur şi simplu, mai energic decât alţii. Trebuie să recunoaştem că dulciurile sunt mai ieftine decât orice altă recompensă materială, sunt mult mai uşor de procurat decât creioanele şi nici nu-ţi ocupă atâta timp ca o ieşire la muzeu.
Din fericire, când vine vorba de educaţia copiilor, lucrurile nu sunt întotdeauna doar albe sau doar negre, iar un părinte atent poate găsi o cale de mijloc.
Cristina Gemănaru, de la Centrul Psihologic Marea Neagră, psiholog cu experienţă în lucrul cu cei mici, recunoaşte că dulciurile pot reprezenta un întăritor puternic pentru obţinerea comportamentului dorit din partea copiilor şi nu condamnă folosirea acestei „tehnici”.
În schimb, recomandă o oarecare grijă din partea părinţilor: „Este adevărat că alimentele şi, în mod special, dulciurile sunt preferatele copiilor şi acestea pot fi folosite ca recompense primare în aprecierea şi în obţinerea unor comportamente dorite de părinţi, dar trebuie deasemenea amintit faptul că acordarea acestor recompense alimentare trebuie însoţită şi de cele sociale (laude, aprecieri), urmând ca, în timp, cele sociale să devină predominante în educaţia copiilor”.
De fapt, psihologul spune că părinţii ar trebui să-şi stabilească drept obiectiv înlocuirea întăritorilor alimentari cu cei sociali, deci cu laude, de tipul „Bravo”, „Foarte bine”, „Suntem mândri de tine”.
O cale de mijloc
Cristina Gemănaru spune că este acceptată folosirea alimentelor ca recompensă, mai ales în prima parte a vieţii, până la cini-şase ani, pentru că în această fază nevoile primare ale copilului sunt predominante.
În acelaşi timp, părinţii trebuie să ţină cont că dulciurile pot avea funcţia de întăritor doar dacă sunt oferite după ce copilul a realizat comportamentul solicitat.
Psihologul mai recomandă: „Cantitatea oferită trebuie să fie mică astfel încât să nu se ajungă la saţietate. Obiectivul este acela de a-l educa şi nu de a determina dependenţa copilului de aliment”.
În sfârşit, specialistul ne sfătuieşte să abordăm cu atenţie problema alimentaţiei, în familie.
„Copiii adoptă dieta nesănătoasă datorită unor mecanisme interioare specifice fiinţei umane. Aceste deprinderi sunt însuşite prin imitaţie, realizate în familie, şcoală, ori anturaj şi provoacă, în unele cazuri, un declin al funcţiilor mintale”
Iată că şi exemplul din familie joacă un rol important în stabilirea unui comportament alimentar corect, dar contează şi ceea ce vede copilul în anturaj sau la şcoală.
Foto: Shutterstock