Medicul Radu Țincu: numărul insuficient de persoane vaccinate anti-COVID-19 va întârzia relaxarea restricțiilor din România

.

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a atras atenția asupra faptului că procentul mic de persoane vaccinate din România va întârzia relaxarea restricțiilor.

Declarațiile lui Radu Țincu vin în contextul în care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că relaxarea măsurilor nu poate fi făcută acum, ținând cont de numărul mare de cazuri de COVID-19 de la ATI, după cum relatează Mediafax. Cei mai mulți pacienți de la ATI nu sunt vaccinați.

„Din păcate sunt foarte mulți pacienți în ultima săptămână internați în secțiile de terapie intensivă, ceea ce arată că varianta Omicron e preponderentă în rândul acestor pacienți”, a zis Radu Țincu, conform Mediafax. „Știm că marea majoritate a celor din terapie intensivă sunt cu varianta Omicron, dar din păcate sunt pacienți nevaccinați”.

El a ținut să explice că vaccinarea în masă este singura soluție pentru anularea restricțiilor, dând drept exemplu țările din vestul Europei. „Deci, până la urmă, statusul de vaccinare reprezintă un scut de protecție care a permis țărilor din vestul Europei relaxarea măsurilor”, a afirmat Radu Țincu, citat de Libertatea. „Din păcate, în România, vorbim de o populație insuficient vaccinată și acest lucru va întârzia aplicarea măsurilor de relaxare”.

Citește și: COVID-19 în România: Care va fi prima restricție ridicată

Citește și: Un bărbat din Turcia are COVID-19 de mai bine de un an

Citește și: O femeie cu COVID-19, cercetată penal pentru că nu a respectat carantina și a călătorit în străinătate

Citește și: Infectarea simultană cu Omicron și Delta: care sunt categoriile de persoane mai predispuse

La rândul său, Alexandru Rafila a menționat că, deși numărul de cazuri de COVID-19 este pe un trend descendent, este nevoie de „alți doi indicatori ca să putem discuta despre ridicarea restricțiilor”. Cei doi indicatori sunt numărul de pacienți de COVID-19 internați și numărul pacienților de la ATI.

„Iar evoluția numărului de persoane care sunt în ATI are o stabilizare a acestui număr, o creștere ușoară”, a spus Rafila. „Nu puteam să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare al secțiilor ATI începe să scadă în mod susținut”.

Ministrul Sănătății a mai spus că nu există încă un calendar al ridicării restricțiilor, în condițiile în care situația la ATI este în continuare serioasă. „Până se ridică starea de alertă, s-ar putea renunța la unele restricții, precum ridicarea măștii de protecție în spațiu liber sau majorararea numărului de participanți la unele evenimente”, a spus Rafila. „Cred că ridicarea obligativității măștii, dar nu în spațiile închise, ar putea fi o primă măsură după scăderea numărului de spitalizări la ATI”.

Foto – 123rf.com

Ultima modificare februarie 15, 2022 5:01 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale