Mai sunt doar câteva zile până la Paște, așa că am stat de vorbă cu un specialist pentru a afla cum și cât ar trebui să mâncăm la mesele de sărbătoare, astfel încât să nu încheiem minivacanța cu kilograme în plus sau, și mai rău, ajungând de urgență la spital. Vezi ce sfaturi utile ne-a oferit Claudia Opriță, nutriționist.
Care sunt alimentele spre care ar trebui să ne îndreptăm atenția la masa de Paște și care sunt cele pe care ar trebui să le evităm, dacă nu vrem să acumulăm kilograme în plus în preajma Sărbătorilor?
Sărbătorile înseamnă pentru toți românii să fie masa bogată și să încânte ochiul și papilele gustative, cu cât mai multe preparate, mai mult sau mai puțin sănătoase, de aceea, pentru a nu avea probleme digestive ar trebui să fim ponderați când ne umplem farfuria, să învățăm să spunem nu și să ne educăm puțin voința dacă ne dorim să fim sănătoși.
Este primăvară și acest anotimp vine cu o multitudine de legume proaspete, ele ar trebui să reprezinte prima noastră alegere, sunt pline de vitamine și minerale, ne oferă senzația de sațietate prin volumul mare pe care îl ocupă în stomac și nu ne aduc multe calorii. De aceea ceapa verde, usturoiul verde, salatele, ridichiile, castraveții sunt legumele ideale la masa de Paște, ferindu-ne atât de complicații biliare și digestive, cât și de acumularea kilogramelor în plus.
Masa de Paște are mai puține mâncăruri grele, așa cum se întâmplă în cazul mesei tradiționale de Crăciun, însă și aici întâlnim salatele cu maioneză care înseamnă grăsimi multe, calorii și solicitarea în exces a bilei. Dacă am putea evita alimentele cu multe grăsimi și să consumăm alcool cu măsură, cu siguranță nu vom avea de ce să ne facem probleme în legătură cu acumularea kilogramelor.
Există anumite combinații alimentare pe care le recomanzi?
Combinațiile cele mai potrivite de alimente sunt cele în care avem o proteină și o porție generoasă de salată de legume. Dacă alegem friptura de miel sau orice altă carne ne este pe plac, legumele nu trebuie să lipsească din farfurie. Putem alege salatele de crudități, să facem un bol mare cu morcov ras, gulie rasă, țelină, asezonată cu puțîn ulei de măsline, zeamă de lămâie și ierburi aromate. Având o consistență tare, vom mesteca mai mult și în acest fel vom da semnale creierului că ne-am săturat, păcălindu-l și mâncând mai puțin. Legumele la grătar se potrivesc foarte bine lângă o friptură și sunt gustoase.
Supele și ciorbele sunt de asemenea o alegere potrivită, ele au puține calorii și ne ajută să ne simțim repede sătui. Ar fi bine să uităm de pâine, să încercăm să nu adăugăm făinoase în ciorbă și să o pregătim cât mai light, fără adaos suplimentar de ulei.
În cazul în care pe masa de Paște avem și sarmale, cam câte sarmale înseamnă, de fapt, o porție echilibrată?
Sarmalele de Paște ar trebui să fie făcute dintr-o carne mai slabă, cu mai puțină grăsime și o cantitate cât mai redusă de orez, să folosim carnea de curcan sau de pui, iar în această combinație cu siguranță vom avea sarmale slab calorice care nu ne vor afecta silueta de sărbători. O porție de 4-5 sărmăluțe in foi de viță, cu 1 lingură de iaurt grecesc cu 2% grăsime ar reprezenta o porție portivita pentru o masă de prânz, delicioasă și sănătoasă. Dacă știm că acele sarmale reprezintă primul fel și mai urmează și alte preparate, vom gusta doar 1-2 sărmăluțe.
În ceea ce privește ouăle roșii, câte ouă fierte avem voie să mâncăm pe zi?
Oul este alimentul ideal, complex și bogat în nutrienți. Contrar reputației proaste pe care a căpătat-o în ultimii ani, studiile recente au demonstrat că oul nu ne crește colesterolul „rău” dacă avem un regim de viață sănătos, echilibrat. Dimpotrivă, consumul de ouă, în cele mai multe cazuri, duce la creșterea colesterolului „bun”, HDL-ul.
Oul roșu este un ou fiert, prin urmare gătit corect și putem consuma, ca adulți sănătoși, până la 3 ouă/zi. Desigur trebuie să ținem seama și de restul meselor de peste zi. Dacă avem în meniu și altă proteină (carne, lactate), este bine să consumăm un ou, completând restul mesei cu o bucățică de carne, drob sau lactate. A avea un echilibru este cheia unei alimentații sănătoase.
De Paște, avem pe masă multe preparate pe bază de carne. Ce ne poți spune despre friptura de miel, despre stufat sau despre tradiționalul drob? Cum ar trebui să le mâncăm, pentru a ne simți bine și după Sărbători?
Carnea de miel este o carne foarte sănătoasă, bogată în Omega 3, B-uri și Fier, consumul ei fiind recomandat persoanelor cu deficiență de fier. Are un conținut mare de grăsimi sănătoase, benefice organismului (grăsimi mononesaturate și polinesaturate). Este o carne ușor digerabilă, contrar a celor spuse din bătrâni că „este o carne grea”.
Trebuie să ținem însă cont de modul de preparare, să alegem o friptură pregătită la cuptor, condimentată cu ierburi aromatice, fără să adăugăm ulei la gătire, să o pregătim la grătar și în niciun caz prăjită. Să o asociem întotdeauna cu legume proaspete sau gătite la abur, evitând pe cât posibil carbohidrații (mămăligă, pâine, leguminoase), pentru că ne vor îngreuna digestia.
Stufatul este un alt preparat gustos al meselor tradiționale de Paște, carne și multe vredețuri de sezon, deci o combinație potrivită. Evităm să mâncăm cu pâine, încercăm să ne punem mai puțin sos în farfurie și în felul acesta ne facem și această poftă, fără grijă că ne vom simți rău sau că acumulăm kilograme în plus.
În bucătăria tradițională românească se folosește mult ulei, călim legumele, prăjim, îngroșăm sosurile cu făină și în felul acesta transformăm un preparat sănătos și ușor într-o bombă calorică. De aceea e necesar să avem puțină grijă la modul de preparare, orice mâncare poate fi sănătoasă și gustoasă. Putem slăbi mâncând tot ce ne place. Dacă alegem o porție potrivită, alături de murături sau salată de legume proaspete, ne asigurăm nutrienții de care organismul nostru are nevoie fără a ne afecta silueta, ne bucurăm de mâncarea preferată și nu ne vom simți vinovați.
Drobul are în compoziție organe, legume și ou. Carnea este fiartă, legumele sunt crude și le legăm cu ou, rezultatul fiind un fel de mâncare sănătos, echilibrat nutritiv și potrivit pentru masa de Paște. Trebuie să avem grijă la cantitatea pe care o mâncăm la o masă, să avem o farfurie echilibrată și să nu exagerăm mâncând mult, cu acea senzație de prea plin la finalul mesei.
Studiile au demonstrat că plăcerea gustului o simțim cu primele îmbucături, apoi plăcerea dispare indiferent cât de bună este mâncarea, mâncăm fie de foame, fie instinctiv, pentru a termina tot din farfurie, pentru a nu se supăra mama, gazda, deci nu pentru plăcearea gustului, care deja a dispărut. De aceea, porțiile mici sunt soluția atât pentru bucuria de a savura un preparat, cât și pentru satisfacția că ținem kilogramele sub control. Dacă mâncăm câte puțin din toate, cu siguranță vom petrece aceste zile de sărbătoare fără medicamente sau, și mai grav, fără a ajunge la spital.
Care ar fi verdețurile și legumele de sezon care nu ar trebui să ne lipsească de pe masa de Paște și cum ne ajută ele?
Piețele sunt pline de culoare, e o adevărată plăcere să mergi să îți faci cumpărăturile printre tarabele pline de legume proaspete. Mâncați în fiecare zi salată de primăvară. Eu o pregătesc cu ceapă și usturoi verde, ridichi și castraveți (recomand să fie curățați de coajă), salată verde, pătrunjel și mărar, cu 1 linguriță ulei măsline și zeamă de lămâie. Iese o salată fresh și foarte sănătoasă, bogată în vitamine și minerale, dar și fibre, care ajută tranzitul intestinal.
În ceea ce privește desertul, avem diverse opțiuni pe masa de Paște – cozonac, pască, prăjituri. În ce cantitate, când și cum ar trebui să consumăm aceste preparate? Putem mânca o felie de cozonac la finalul mesei, de exemplu, sau ar fi bine să o mâncăm separat?
Desertul este un subiect sensibil când vine vorba despre ținerea sub control a kilogramelor, pentru că indiferent despre ce fel de desert vorbim, aduce un număr mare de calorii, de grăsimi, glucide care ne cresc glicemia și duc la acumulare de grăsime. Totuși este un răsfăț pe care, din când în când, este bine să ni-l acordăm, să savurăm o bucățică de dulce ducându-ne cu gândul la copilărie.
Recomand să mâncăm o felie de cozonac sau de pască la micul dejun, alături de o cafea aromată, să fie o masă de sine stătătoare, nu ca un desert la finalul mesei. Caloriile unui astfel de mic dejun vor fi consumate peste zi prin activitățile pe care le avem și în acest fel nu riscăm să se depună sub formă de țesut adipos. Dacă atunci când pregătim pasca înlocuim zahărul cu green sugar (este un îndulcitor natural din ștevia, cu 0 calorii și 0 indice glicemic), dacă folosim o brânză de vaci mai slabă și în loc de smântână pentru frișcă folosim un iaurt grecesc, reducem semnificativ numărul de calorii/porție pentru acest desert atât de iubit.
Cum să împărțim corect preparatele de Sărbători, la mesele de peste zi?
Pentru o zi de Paște, în care să ne bucurăm de toate preparatele de pe masă, fără grija kilogramelor în plus sau a problemelor digestive, eu recomand (în cazul femeilor):
Micul dejun: 1 felie de cozonac sau o felie de pască + cafea SAU 1 ou roșu, o felie de drob, legume proaspete (ceapă, usturoi verde, ridichi, roșii cherry), o bucățică de brânză, o feliuță subțire de pâine.
Prânzul tradițional: 1 castronel mic de ciorbă + 150g friptură la cuptor și o salată generoasă de legume proaspete SAU 2-3 sărmăluțe cu 1 lingură iaurt grecesc 2% grăsime + 100g friptură la cuptor și salată de legume proaspete și, opțional, 1 pahar cu vin.
Cina: de preferat să fie o cină ușoară, o salată, o supă de legume sau puțin pește la grătar/cuptor cu legume.
De Sărbători auzim mereu la știri că mulți oameni ajung la spital, din cauza exceselor. Dă-ne, te rugăm, câteva reguli de bază pentru a preîntâmpina orice neplăcere.
Dacă masă de Paște vine după un post încare corpul a fost obișnuit cu alimente ușor digerabile, iar de sărbători pofta ne face să mâncăm mult cantitativ, să stropim și cu alcool din belșug, forțăm atât de mult ficatul și pancreasul încât crizele biliare pot ajunge să dea bătăi de cap chiar și persoanelor care nu au avut până atunci astfel de probleme.
Soluția este să avem măsură în toate, să ne bucurăm de toate bunătățile de la masa de Paște fără a exagera, să gustăm din toate și să ne ridicăm de la masă fără acea senzație că ar trebui să slăbim cordonul rochiței sau să dăm drumul curelei de la pantaloni cu încă două găuri.
Legumele să reprezinte porția cea mai mare din farfurie, mâncând o cantitate mare de legume, vom umple stomacul și vom avea mai rapid senzația de sațietate, nemaifiind prea mult loc și pentru friptură, drob și ce alte preparate mai avem pe masă.
Și să nu uităm de APĂ! Este estențială pentru hidratarea corpului, pentru a ajuta digestia, tranzitul.
Ultima modificare aprilie 26, 2022 1:16 pm
Page: 1 2