Psoriazisul poate fi vindecat cu ceaiuri

.

Considerat multă vreme o boală de piele iremediabilă, psoriazisul a fost învins cu ajutorul leacurilor din bătrâni. Cum? Ne povesteşte chiar terapeutul care le-a încercat pe pielea lui
„Sper ca experienţa mea să fie un ajutor moral, o rază de speranţă pentru cei suferinzi de această boală numită psoriazis, oameni care ar trebui sa apeleze cu încredere la tratamentul cu plante medicinale, adică la fitoterapie, atunci când vor constata ca medicina alopată încă nu-i poate ajuta.

Debutul bolii mele a avut loc în perioada anilor când, fiind elev al unui liceu militar, m-am acomodat foarte greu la privaţiunile impuse. Departe de casă, de părinţi, mişcarea într-un spaţiu restrîns, înconjurat de garduri păzite, executarea unor activităţi strict ordonate şi impuse sunt numai câteva din lucrurile pe care a trebuit să le suport. Pe acest fond, organismul nu a rezistat (aveam şi constituţia firavă), şi am dobândit boala Psoriazis.

La început am urmat tratamentul cu diferite unguente, soluţii decapante. Leziunile se vindecau, însă, după o perioadă, recidivau. Mai ales că factorul stres era în permanenţă prezent. După primul an la şcoala de ofiţeri, organismul nu mai răspundea satisfăcător la unguente, deja ajunsese la obişnuinţă şi dependenţă.

Am fost nevoit să urmez un tratament cu raze ultraviolete. După un an de tratament, razele ultraviolete nu au mai avut efectul pe care l-au avut la început. Boala s-a extins pe toată suprafaţa corpului, inclusiv pe cap. Mă cuprinsese disperarea…

Remedii naturale

Întâmplarea a făcut ca, mergând într-o excursie în Munţii Vrancei, să întâlnesc o bătrână care, auzind de suferinţa mea, mi-a recomandat să citesc o carte despre medicina tradiţională românească, şi anume «Leacuri şi remedii pentru boale». Am luat acea carte veche, cu paginile îngălbenite de vreme, am copiat-o cuvânt cu cuvânt şi aşa am luat cunoştinţă despre efectele benefice ale fitoterapiei.

La început, nici eu nu am crezut, dar cuvintele acelei bătrâne mi-au ramas întipărite în memorie şi acum: «Încearcă, maică, şi cu aceste leacuri, pentru că nu ai nimic de pierdut». Am început să adun plantele indicate acolo, să fac combinaţii şi să le folosesc.

La un moment dat, rezultatele au început să apară, în sensul că, înlăturând unguentele de care eram dependent, am reuşit să rezist numai cu tratamentul naturist şi fără regim alimentar. În urma acestui tratament empiric – cum l-am numit eu atunci – am observat că leziunile psoriazice nu se mai formau, crustele deveneau mai subţiri, se scuturau mult mai uşor şi, la un moment dat, pe anumite porţiuni chiar nu se mai formau.

Acesta a fost primul semn, acea speranţă pe care am căpătat-o şi care mi-a spus că odată şi odată mă voi vindeca. Eu modificam formula permanent, pe măsură ce dobândeam noi cunoştinţe despre plante, dorind să îmbunătăţesc tratamentul, să meargă mai repede. Aşa am constatat că, oricâte modificări aş fi făcut, chiar dacă aş fi dublat, triplat concentraţia plantelor, boala nu se vindeca mai repede. Organismul reacţiona după legi ştiute numai de el.

Fără regim alimentar

Referitor la regimul de viaţă alimentar, precizez că nu am avut nici o restricţie. Am mâncat şi carne de porc, vită, pui, peşte, orice am dorit – mai puţin alcool! Astfel, am putut să duc tratamentul până la capăt, până la dispariţia totală a leziunilor. Şi, de atunci (sunt peste 19 ani), eu nu am mai avut nici o problemă cu boala.

Merge şi la alţii!

După 1990, am încercat să văd dacă acest tratament dă rezultate şi la alte persoane şi am constatat că acest lucru este posibil. Astfel, cam 80-85% din persoanele care au urmat tratamentul cu acest ceai – între timp am omologat produsul – au avut rezultate pozitive. Însă au fost şi 15-20% din cazuri în care organismul nu a răspuns pozitiv.”

Ce este psoriazisul şi cum se manifestă

Psoriazisul este o boală de piele, destul de frecventă, prezentă atât în mediul urban cât şi în cel rural. Boala nu este contagioasă. Poate apărea la orice vârstă, evoluţia ei fiind cronică, cu tendinţe la recidive, la intervale diferite de timp. Uneori, elementele de psoriazis persistă tot timpul vieţii bolnavului, situaţie în care poate determina tulburări psihocomportamentale, mai ales în cazurile în care se întind pe suprafeţe foarte mari ale corpului.

Elementele specifice de manifestare a bolii constau în placarde roşietice, acoperite de scuame groase, stratificate şi lucioase. Apar oarecum simetric, având iniţial predilecţie pentru coate, genunchi, pielea capului, constituind forma localizată a bolii. Cu timpul, sunt prinse şi alte regiuni (torace, abdomen, membre superioare şi inferioare), constituind forma de psoriazis generalizat. Baza tratamentului alopat o constituie cel local, cu unguente, creme, soluţii, pe bază de cigmolin, acid salicilic, cortizon etc.

Acestea au efect local, uneori destul de rapid, dar recidivele sunt din ce în ce mai dese şi mai intense, uneori chiar la câteva zile de la întreruperea tratamentului.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton