Nutriționistul Alexandra Alexandru ne enumeră principalele 7 cauze ale poftelor alimentare, nu neapărat cele mai sănătoase snezatii ale organismului. Deci, cum apar și cum le combatem?
„Nu e prima oară când abordez acest subiect, dar e atât de actual la orice oră și foarte prezent în viețile noastre. A pofti nu înseamnă a-ți fi foame, foamea aceea naturală, omenească și sănătoasă, dată de un ritual zilnic al meselor, ci înseamnă că organismul tău tânjește după anumite alimente, din anumite motive.
Alexandra Alexandru, nutriționist
Iată mai jos principalele 7 cauze care duc la apariția poftelor:
Deshidratarea. Foarte mulți dintre noi confundăm setea cu foamea, deoarece starea de deshidratare este transmisă sub forma unei senzații subtile de foame. Deci, de fiecare data când ai vreo poftă, încearcă mai întâi să bei un pahar mare de apă.
Stilul de viață. Fie că ai o relație nesatisfăcătoare, ești plictisit, stresat sau ești captiv într-un job care nu îți face plăcere, toate acestea pot duce la mâncatul emoțional. Acoperirea golurilor sau a nemulțumirilor cu mâncare nu este însă o soluție, nici o formă de distracție, ci debutul unui cerc vicios. Soluția constă în identificarea și rezolvarea problemei care te apasă.
Amintiri despre alimente. De multe ori, poftele pot veni din amintirea plăcută a unui aliment pe care l-am mâncat recent sau chiar în trecut, în copilărie. De asemenea, nu trebuie sa excludem nici memoria alimentelor aflată în codul nostru genetic (putem pofti la alimente pe care le mâncau străbunicii sau chiar și strămoșii noștri). Soluția constă în a mânca versiunea cea mai sănătoasă a alimentului poftit.
Pofta alimentelor de sezon. La ieșirea din iarnă și intrarea în primăvara simțim adesea nevoia de alimente cu frunze verzi, legume crude de sezon care detoxifică organismul ce a fost văduvit în iarnă de vitamine. Odată cu sosirea verii crește în mod sigur dorința de a mânca fructe proaspete, dulci, de sezon sau a bea băuturi reci.
Hormonii. Da, nu e glumă. În preajma menstruației, în timpul sarcinii sau la instalarea menopauzei, fluctuațiile nivelurilor de estrogen și testosteron pot cauze pofte neobișnuite. Sfatul meu: doar gustați!
Auto-sabotajul. Când lucrurile merg foarte bine în viața noastră, adesea acest sindrom de auto-sabotaj apare deodată prin pofte ce ne dezechilibrează, ce atrag la rândul lor alte pofte din nevoia de restituire a echilibrului pierdut.
Lipsa nutrienților esențiali. Din punctul meu de vedere, cea mai des întâlnită și cauza numărul 1 ca pondere. Din experiența mea de lucru, pot spune că persoanele cu kilograme în plus sunt în cele mai multe cazuri și malnutrite, datorită unei alimentații monotone, ce conține în mare parte alimente procesate, devitalizate. Nivelurile scăzute de minerale, vitamine sau acizi grași esențiali pot da pofte precum: mâncarea sărată, pofta de cafea, pofta de alimente grase, etc. Soluția: introduceți zilnic o cantitate mult mai mare de fructe, legume și nuci crude și veți constatat pe propria piele diminuarea poftelor. Și un bonus: kilograme în minus!“