Primul bolnav de cancer a trăit acum 1,7 milioane de ani. Concluzia cercetătorilor legată de această boală

.

Ne-am obișnuit să credem că tumorile canceroase sunt o urmare a stilului de viață modern, a toxinelor care pătrund în corpul nostru pe diferite căi. Cea mai nouă descoperire a cercetătorilor arată că boala a existat din cele mai vechi timpuri. 

În Africa de Sud s-a descoperit un os afectat de cancer (osteosarcom) datând de acum 1,7 milioane de ani. Înainte de aceasta descoperire, cea mai vechi tumoare cunoscută data de acum 120.000 de ani. De asemenea, în scrierile doctorul egiptean Imhotep s-a descoperit descrierea unei tumori a sânului care nu răspundea la tratamentele cunoscute la acea vreme.

Concluzia celor care au analizat cazurile este că uneori lucrurile o iau razna în interiorul corpului uman și asta nu are neapărat legătură cu stresul sau cu toxinele specifice stilului de viață modern. Oamenii făceau cancer chiar și acum milioane de ani când nu exista poluare, iar hrana era 100% naturală.

”Există dovezi că boala aceasta a fost cu noi mult timp și nu este ceva specific erei noastre”, spune Patrick S. Randolph-Quinney, unul din aurotii cercetării.

Cel mai important factor de risc în cazul cancerului este longevitatea. Cu cât trăim mai mult, cu atât crește riscul ca ceva să meargă prost în corpul uman, iar acel ceva să fie un cancer. Da, incidența cancerului a crescut în ultimul timp și pentru că obiceiurile noastre s-au schimbat, dar și pentru că trăim mai mult, deci crește riscul să se întâmple ceva.

Cu alte cuvinte, descoperirile din medicină și știință, în general, ne-au ajutat să fim mai longevivi, iar asta ne face probleme.

Concluzia oamenilor de știință este că e bine să trăim sănătos, să avem grijă la ce mâncam, să facem mișcare, dar chiar și așa riscul de face un cancer în timpul vieții nu dispare.

 

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale