Copilul si prietenul imaginar

.

Pui încă un tacâm la masă şi trebuie să îl întrebi de sănătate. Nu îl vezi, dar ştii că e acolo. Ghici prieten imaginar ce-i?
Cunoscuţi mai degrabă din filme sau din desene animate, prietenii imaginari sunt prezenţi în viaţa copiilor pentru cele mai diverse activităţi şi evenimente. Dar oare au şi copiii noştri prieteni imaginari?

Cine e şi ce vrea?

Prietenul imaginar pare mai degrabă un apanaj al copiilor care resimt o acută nevoie de tutelă. Înseamnă că micuţul tău se simte mai protejat şi mai băgat în seamă în „preajma“ prietenului său imaginar. Se pare că acei copii cu multă creativitate şi imaginaţie sunt mai înclinaţi spre astfel de prietenii. Un prieten imaginar nu este neapărat invizibil şi cu nume, poate apărea şi sub forma unei jucării. Unii copii spun că
îşi văd prietenul imaginar şi că el e vizibil pentru toată lumea, alţii susţin că doar ei îl pot vedea. Cert este că, printre funcţiile personajului, se numără compania, satisfacerea nevoii de a da vina pe altul pentru boacăne, nevoia de conversaţie, de joc etc.

Jocul simbolic. Alături de prietenul imaginar, copilul tău exersează jocul simbolic. Acest tip de joc contribuie în mare măsură la dezvoltarea imaginaţiei copilului.
Prezenţa altor copii. Totuşi, jocul se poate desfăşura la fel de bine şi fără prezenţa prietenului imaginar sau în prezenţa altor copii – reali.

Confidenţe. Copiii, chiar şi cei mici, pot avea diverse probleme pe care le consideră prea jenante să le discute cu un adult; varianta prietenului imaginar este astfel mult mai la îndemână. E OK, pentru că prin „conversaţia“ purtată astfel, copilul tău îşi descarcă emoţiile.
Vorbeşte cu copilul tău. Chiar şi aşa, nu e cazul să te laşi „pe tânjală“. Vorbeşte cu copilul tău şi fii la curent cu ce îl supără. Dacă ajunge să „vorbească“ despre problemele lui doar cu prietenul imaginar, nu-i de bine.

Semnalele pe care ţi le transmite. Dacă vorbeşte cu prietenul imaginar în prezenţa ta sau îţi relatează ce discută, fii atentă! E un mod prin care îţi comunică ce simte sau crede despre o anumită situaţie. Poate deja îl consideri „băiat mare“, dar dacă îl auzi certându-l pe prietenul lui imaginar care se teme de injecţii, intuieşti că de fapt se „dă“ mai curajos decât este.
E retras, nu are prieteni, e timid. Dacă totuşi observi că ai un copil retras,  care nu are prieteni, e timid şi nu poate lega relaţii, nu ar fi rău să apelezi la un specialist. Prietenii lui imaginari nu ar trebui să îl împiedice să lege prietenii în „lumea reală“.

Diferenţa dintre bine şi rău. E ceva care se învaţă: dacă la început e ceva destul de neclar care e aşa doar pentru că vor adulţii, în timp se cristalizează. Un rol într-una din aceste etape îl poate avea şi prietenul imaginar. Deja, când copilul tău ştie că a făcut o boacănă, dar nu e pregătit să îşi asume consecinţele, poate da vina pe prietenul său imaginar. Dacă nu, vei auzi scuze de genul: „s-a vărsat paharul“ – el nu e de vină.
Pune totul pe seama prietenului imaginar. Nu e bine ca tot ceea ce face să fie pus pe seama prietenului său imaginar. Posibile semnale de alarmă sunt lucrurile bune pe care nu şi le asumă şi pe care le-a „făcut“ prietenul imaginar, la fel cum nu e bine nici ca unele lucruri foarte rele să fie puse pe seama aceluiaşi personaj.
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton