Are doar nouă kilograme şi nu poate să apuce nimic cu mânuţele. Boala de care suferă Cosmin, tetrapareza spastică, se poate trata numai la o clinică din Ucraina.
Când a rămas însărcinată, Alina Radu se aştepta să aibă un copil normal, care să meargă, să se joace, să vorbească şi să o strige „mama”. Dar momentul naşterii, care ar fi trebuit să fie cel mai fericit din viaţa ei, i-a schimbat complet destinul.
Pe 14 ianuarie 2006, la prânz, s-a internat cu dilataţie de doi centimetri, la spitalul Cantacuzino, pe care ea îl numeşte „spitalul groazei” din cauza felulului cum a fost tratată acolo. Spre seară a venit pe lume, Cosmin. „Din păcate nu mi-am auzit puişorul ţipând. Cosmin a primit nota Apgar 2, deci a fost dus imediat la reanimare şi băgat la incubator cu perfuzii, oxigen şi hrănit prin gavaj”, povesteşte Alina.
Două săptămâni nu şi-a vazut copilul decat la incubator. „Au urmat două săptămâni în care l-am învăţat să sugă la biberon pentru că nu îmi dădeau drumul acasă cu el până nu învăţa să mănânce singur.”
Când a fost externat, Cosmin şi-a început drumurile pe la medici neurologi pentru ca părinţii lui să afle ce e în neregulă cu el. Într-un final a primit un diagnostic care şi astăzi îi răsună în urechi mamei lui: tetrapareză spastică.
„În momentul acela a căzut cerul pe noi. Ne-am dat seama că viaţa noastră s-a schimbat total şi noi nu vom avea un copil normal”, povesteşte Alina. Deşi medicul care a asistat naşterea i-a spus Alinei că ea ar purta vina pentru boala copilului, mama a aflat de la un alt ginecolog că, în lipsa unei dilataţii suficiente, ar fi fost nevoie de cezariană.
Astăzi, Alina nu mai caută vinovaţi, ci îşi doreşte numai ca băieţelul ei să se facă bine. Deşi a împlinit patru anişori, Cosmin are doar nouă kilograme, nu îşi ţine capul bine, nu stă în şezut, nu poate apuca nimic cu mâinile.
Părinţii trebuie să îi paseze cu furculiţa orice aliment, iar pentru fiecare scaun este nevoie de un supozitor. Alina încă mai visează la ziua când băieţelul ei va face primii paşi.
Deocamdată, îşi petrece fiecare zi alături de el, îi vorbeşte, îi oferă toată dragostea de care este capabilă şi încearcă să nu îl trateaze ca pe un copil cu handicap. „Acum deja îl cunosc. Ştiu când trebuie să mănânce sau când îi e somn. Ne înţelegem doar din plânsete şi priviri”, spune Alina.
În ciuda durerii, Alina nu a stat degeaba. A căutat orice informaţie cu privire la boala lui Cosmin şi a profitat de orice şansă pe care a întâlnit-o. Au făcut gimnastică la mai multe spitale din Bucureşti, la o clinică de recuperare din Sibiu, dar şi acasă. De la alte mămici aflate în aceeaşi situaţie, Alina a aflat despre o clinică din Ucraina, unde se obţin rezultate foarte bune.
A făcut un împrumut la bancă şi a reuşit să meargă acolo, dar numai de două ori. „Se văd nişte schimbări. Este mai atent şi mai serios.” Totuşi, pentru rezultate cu adevărat bune, Cosmin ar trebui să meargă la recuperare de patru ori pe an, ceea ce îi costă pe părinţii lui 12.000 de euro. De la ultima vizită au făcut şi alte programări dar nu au reuşit să ajungă pentru că nu au strâns banii necesari. Din cei aproape 1700 de lei, cât câştigă familia într-o lună, Alina nu-şi permite nici măcar să plătească gimnastica zilnică pentru Cosmin.
Este foarte dezamăgită de felul cum abordează autorităţile problema copiilor cu tetrapareză spastică.
„Dacă ar fi acceptat şi cei din ţara noastră să comunice cu ucrainienii am fi făcut şi noi gimnastică cu 500 de euro pe tratament, cât plătesc ei, acolo! Din câte am înţeles, directorul clinicii le-a propus celor de la Ministerul Sănătăţii să se facă o clinică şi la noi în ţară şi să se trimită oameni acolo să înveţe terapia, dar au refuzat”, explică Alina.
Foto: arhiva personală