„Ai avut o viață, ai iubit, ai suferit, te-ai plictisit… Dar acum, nu mai există decât durerea, lupta pentru o nouă doză și senzația de liniște pe care o ai imediat după injectare, dar care devine din ce în ce mai scurtă”…
Asta ar putea fi, pe scurt, povestea oricărui dependent de droguri.
Ana și George au reușit. Pot spune „sunt abstinent”. Totuși, dependenți vor fi toată viața, iar tentația ar putea să-i urmărească și peste ani, ne explică medicul Laurențiu Dobre și psihologul Ileana Măruță de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sector 5, Pericle.
„Ne jucăm și noi, tată…”
George nu și-a mai injectat droguri de șapte ani și viața lui se pare că a luat-o pe un făgaș normal. Își amintește cum, pe când avea 19 ani, era într-un bar cu prietenii lui, când niște „băieți” i-au oferit prima doză de heroină. Știa ce face, dar a vrut să încerce. Prima dată i-a fost foarte rău. Nu știe nici el de ce, dar a continuat. Drogul îi dădea o senzație de pace, de liniște, pe care altfel nu o putea avea. Viața lui a început să aibă ca unic scop procurarea unei noi doze. Femeia care îi era alături nu a vrut să-l lase și s-a gândit că un copil îl va face să renunțe la viciu. Așa a apărut Mihai, care, la doi ani, își vedea tatăl și prietenii injectându-și droguri. Când a fost întrebat de micuț ce se întâmplă, bărbatul i-a răspuns: „Ne jucăm, tată”… Mama muncea și pentru că nu avea cu cine să-l lase, George își lua copilul și când mergea să își procure doza de droguri. Abia când a început să aibă probleme cu Poliția și nici nu mai avea vene în care să-și injecteze substanțele, s-a gândit să se lase. Așa a ajuns la un centru de dezintoxicare și a început un tratament medicamentos.
După ani de zile de abstinență, duce o viață normală. E mândru să spună că a întâlnit pe scară un băiat care nu reușea să-și injecteze droguri. L-a ajutat, dar, spune el, nu a fost tentat să reînceapă. Totuși, o stare ciudată de tremurat l-a cuprins. Dar nu ar relua chinul prin care a trecut. Acum, soția are din nou încredere în el și poate avea grijă de Mihai, ca un părinte responsabil.
Viitor psiholog
Și povestea Anei este șocantă. Provenea dintr-o familie bună și părea că are tot ce îi trebuie. Totuși, dragostea îi lipsea. La 15 ani, a găsit un substitut: drogurile. Până la 20, a încercat tot ce era pe piață. Doar când a ajuns aproape o epavă din punct de vedere fizic a încercat să se lase. A stat șase luni pe o listă de așteptare până a început tratamentul. După o vreme, a avut o recădere, iar asistenții sociali de la centrul Pericle nu au mai știut nimic de ea. Apoi, a revenit, arătând foarte rău, dar hotărâtă să facă o schimbare. Și de data aceasta a reușit. Mai mult, s-a înscris la Facultatea de psihologie și vrea să se specializeze în tratarea dependenților de droguri. Experiența o va ajuta să îi înțeleagă mai bine ca oricine altcineva.
DE PE STRADĂ, PE SCENĂ
La centrul Pericle și în altele similare, dependenții sunt monitorizați prin mai multe metode aplicate de către o echipă de specialiști formată dintr-un medic, care se ocupă de dependența fizică, un psiholog, care tratează dependenţa psihică, și un asistent social, care îl ajută să se integreze din nou în socie-tate, să reînceapă școala, să-și găsească de lucru, o locuință etc. În plus, există ceea ce se numește terapie ocupațională, reprezentată prin diverse activități de timp liber, dar care pentru unii devin apoi meserii. În cadrul centrului, funcționează grupul „African Dreams”. Mai mulți tineri, sub îndrumarea unui coordonator, învață să cânte la tobe africane și dau spectacole foarte apreciate de public. Costumele sunt confecționate tot de ei.
Foto: Thinkstock