Poluarea scade speranţa de viaţă

.

Poluarea rezultată din industrie şi trafic, ne scurtează viaţa cu câţiva ani şi omoară, anual, zeci de mii de persoane. Bucureştiul este în topul celor mai poluate oraşe europene.

În fiecare an, 50.000 de englezi îşi pierd viaţa prematur, din cauza poluării. Având în vedere că un raport din 2009 a plasat România pe locul doi în topul celor mai poluate ţări din Europa, putem trage concluzia că nici românii nu sunt cruţaţi.

Poluanţii rezultaţi în urma transportului şi proceselor industriale ne scurtează viaţa cu cel puţin câteva luni. Se estimează că particulele ultrafine pe care le respirăm odată cu aerul, ne reduc vieţile, în medie, cu şapte-opt luni.

Persoanele mai sensibile, de exemplu cei ce suferă de asm, dacă trăiesc în mari oraşe intens poluate mor cu nouă ani mai devreme, mai spune raportul englezilor, citat de BBC.

Mai este nevoie de cercetări pentru a stabili care este efectul particulelor rezultate în urma deteriorării cauciucurilor. Acestea rămân pe asflat, însă sunt ridicate în aer de vânt şi de autovehiculele care trec pe străzi, după care ajung în plămânii noştrii.

Din păcate, poluarea, ucigaşul invizibil, ne afectează pe toţi, într-o oarecare măsură şi totuşi nu primeşte aceeaşi atenţie din partea autorităţilor ca alţi factori ce afectează sănătatea.

De exemplu, se estimează ca poluarea omoară mai mulţi oameni decât fumatul pasiv, accidentele de circulaţie sau obezitatea.

Tot englezii spun că pe ei, poluarea îi costă între opt şi 20 de miliarde de lire anual, bani folosiţi pentru tratamentul celor ce se îmbolnăvesc din cauza aerului murdar.

Potrivit lui Dragoş Stan, preşedintele asociaţiei Eco-Europa, şi Bucureştenii au de suferit din cauza poluării.

„Traficul rutier bucureştean produce peste 2.000.000 tone de substanţe nocive, anual, cu efecte extrem de grave asupra stării de sănătate a locuitorilor, provocând şi deteriorarea accentuată a factorilor de mediu, fiind una dintre cauzele principale ale celor peste 20.000 cazuri anuale de deces datorate unor diferite stări maladive, copii născuţi cu malformaţii sau intoxicaţi cu plumb” spune Dragoş Stan pe site-ul asociaţiei.

De altfel, nu mai este un secret pentru nimeni că Bucureştiul este unul din cele mai poluate oraşe europene. În decembrie 2009, când s-a dat publicităţii Indexul European al Oraşelor Verzi am aflat că numai Sofia şi Kievul sunt mai poluate decât capitala noastră, Bucureştiul ocupând locul 28 din 30.

Nici nu e de mirare, având în vedere că inspectorii de la Registrul Auto Român au găsit în trafic, anul trecut, 9000 de maşini care depăşeau normele de poluare.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton