Cum să alegi peştele pentru masa de Florii

.

Dacă respecţi tradiţia probabil că te pregăteşti să cumperi peşte pentru masa de Florii. Află de ce este bine să mănânci peşte mai des, cum să-l alegi şi care sunt speciile cele mai sănătoase.
Peştele gătit la cuptor sau la grătar este foarte sănătos pentru că e bogat în omega-3, un tip de acizi graşi polinesaturaţi, care reduc colestrolul rău, protejând inima şi creierul, reducând riscul bolilor cardiovasculare şi al cancerului.

Unii spun că omega-3 ar influenţa şi starea de spirit, alungând depresiile. De asemenea, peştele conţine proteine de calitate, cu puţine calorii.

Cum se alege peştele proaspăt

Din păcate, el poate fi şi periculos dacă nu ştii cum să-l alegi. Când cumperi peşte proaspăt, ai grijă să fie ţinut, în magazin, pe un pat de gheaţă, care nu se topeşte, cu bucăţi de gheaţă printre şi deasupra peştilor. Mirosul pe care îl degajă ar trebui să fie uşor şi plăcut. Dacă este prea puternic sau acru, sunt şanse ca peştele să fie stricat deja.

De asemenea, peştele proaspăt are ochii limpezi, solzii lucioşi, branhiile roşii şi curate. Când apeşi cu degetul pe el, carnea îşi revine imediat la forma iniţială. Nu cumpăra peşte dacă are ochii tulburi, corpul acoperit cu mucus, branhiile cenuşii sau maronii, iar solzii se desprind uşor.

Când cumperi file de peşte proaspat, bucăţile trebuie să fie curate, fără pete galbene sau verzi, fără margini înnegrite sau uscate.

Dacă nu eşti sigură că poţi recunoaşte peştele cu adevărat proaspăt, mai bine alege ceva congelat. Mulţi au impresia că peştele congelat nu este la fel de bun ca cel proaspăt. De fapt, s-ar putea să fie mai bun. Ceea ce se vinde ca peşte proaspăt, ar putea sa fie vechi de câteva zile bune, eventual şi păstrat în condiţii precare.

Vasele de pescuit moderne au tehnologia necesară pentru a congela peştele, în condiţii speciale, la câteva minute de la pescuire, aşa că se păstreaza toate calităţile acestuia.

Problema mercurului

Este adevărat că peştele e foarte sănătos, dar dacă mănânci prea mult din anumite specii, te poţi intoxica cu mercur. Din cauza poluării, acesta ajunge în ape, unde, sub acţiunea microorganismelor se transformă într-un compus organic, metilmercurul.

Acesta ajunge şi se strânge în organismul peştelui, care nu poate realiza o detoxifiere atât de performantă ca cel al omului.

Mercurul ne afectează sistemul nervos, provocând dureri de cap, pierderi de echilibru, tulburări de auz şi văz. Cele mai afectate sunt organismele în curs de dezvoltare, adică fătul şi copilul. Multe dintre noi ştiu deja că, în timpuil sarcinii, trebuie supravegheat cu atenţie consumul de peşte.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor recomandă consumarea unei varietăţi de peşti, dintr-o varietate de surse, aşa încât să nu se ajungă la intoxicaţii.

Conţin mai mult mercur peştii mari, prădători, care trăiesc mult. E vorba în special de rechin, ton şi peşte sabie. Putem consuma fără grijă somon, macrou, anşoa, creveţi, plătică, hering, stridii, sardine, păstrav şi pangasius.

Recomandări: www.pangasius.org şi www.grilledshrimp.org

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton