Secțiile de ATI sunt pline de persoane nevaccinate, unele dintre ele tinere și nevaccinate, infectate cu COVID-19, potrivit lui Emilian Imbri, fost manager al spitalului „Victor Babeș”.
Emilian Imbri spune că tot mai des, la ATI ajung persoane tinere infectate cu varianta Delta de coronavirus, și nu toate au comorbidități. Digi24 a realizat un reportaj despre cum cadrele medicale de la ATI se pregătesc deja pentru un nou dezastru.
Imbri a povestit în cadrul reportajului: „Pe terapie avem doar nevaccinați internați și în stare grav. Ieri a decedat un bărbat de 43 de ani, mai e cineva de 37 internat, care nu e în stare bună și care nu are comorbidități”.
La rândul său, medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului Marius Nasta, a explicat că riscul de infecție nu depinde de vârstă, ci de expunere. „Din datele publice, se pare că persoanele tinere sunt mai afectate, ele au și fost vaccinate tardiv în țările care fac astfel de rapoarte”, a spus Mahler. „E mult mai mic riscul de infecție la persoanele vaccinate. Sunt cazuri de persoane vaccinate care se pot infecta, dar fac forme ușoare, organismul persoanelor vaccinate are cantitatea de anticorpi care să lupte cu virusul din primul moment”.
Citește și: Persoanele vaccinate cu schema completă au un risc de trei ori mai mic să dezvolte COVID-19, conform unui studiu
Citește și: 99% dintre persoanele decedate de COVID-19 din Italia nu erau vaccinate
Citește și: De ce persoanele complet vaccinate încă se pot îmbolnăvi de COVID-19
Citește și: Valeriu Gheorghiță: dacă românii nu se vor vaccina, în septembrie s-ar putea ajunge la 1.500 de cazuri de COVID-19 pe zi
Luminița Galbenu, cea care conduce secția de terapie intensivă încă de la începutul pandemiei, a spus că persoanele internate acum la secția ATI din Spitalul Județean Argeș, din Pitești, sunt nevaccinate. Ea atrage atenția oamenilor asupra faptului că valul patru al pandemiei a lovit, iar oamenii trebuie să învețe din greșelile din trecut.
„Ar trebui ca toată lumea acum să simtă această gură de oxigen în sensul că numărul de cazuri e mic la noi în țară, să gândească mai profund față de cum a făcut vara trecută, să ne vaccinăm, să stăm la distanță”, a explicat ea. „Vom avea tot timpul din lume să ne distrăm, să ne îmbrățișăm, dar dacă scăpăm de pandemie. Dacă nu respectăm regulile nu va fi bine. Am fost puși într-o situație grea anul trecut când nu existau paturi la ATI, n-aș vrea să mai trăim acel moment”.
Foto – 123rf.com