Iată cum trebuie să păstrezi fructele şi legumele proaspete ca să nu se strice şi să te poţi bucura de ele mai mult timp.
1. Pe măsură ce se coc, unele fructe şi legume degajă un gaz care le poate afecta pe celelalte, aflate în apropiere. De aceea, ele trebuie păstrate separat. Este vorba de nectarine, prune, pere, roşii, banane, avocado, pepene galben, kiwi. Trebuie păstrate separat de mere, conopidă, morcovi, pepene verde sau salată verde.
2. Ceapa, cartofii şi roşiile se păstrează într-un loc întunecat şi uscat, dar nu în frigider. Temperaturile joase pot strica gustul.
3. Fructele care nu sunt bine coapte se pot ţine într-un dulap câteva zile, apoi, când se coc, se mută în frigider. E valabil pentru pere, piersici, kiwi, prune, avocado, banane.
4. Zarzavaturile proaspete, dar şi salata verde sau spanacul se păstrează în pungi cu puţin aer înauntru.