Pastilele de slăbit tratează efectul, nu cauza

.

Pastilele pentru slăbit nu sunt eficiente pe termen lung pentru că se adresează efectului şi nu cauzei. Obezitatea este rezultatul mai multor factori care ar trebui eliminaţi înainte…

 
… de a începe procesul de slăbire. 

Cercetătorii de la Universitatea Liverpool care au emis o avertizare privind eficienţa medicamentelor pentru slăbit susţin că producătorii se concentrează pe slăbit, ca scop final şi nu iau în considerare cauzele complexe care au dus la acumularea acelor kilograme în plus.

De obicei, obezitatea este rezultatul unui stil de viaţă sedentar combinat cu prea multă mâncare. Totuşi, mulţi dintre obezi au o relaţie psihologică complicată cu mâncarea, ceea ce îi face să nu-şi poată controla foamea suficient de bine încât să slăbească.

Ce înseamna o relaţie „nesănătoasă” cu mâncarea? Înseamnă că mănânci nu de foame, ci de plictiseală, de tristeţe, de furie, etc. 

Specialiştii spun că obezii au în comun anumite trăsături motivaţionale, emoţionale şi comportamentale. Îi stăpâneşte dorinţa de a mânca, uşor declanşată de factori externi precum reclamele la mâncare sau pozele cu mâncare. Sunt preocupaţi în mod deosebit de mâncare şi preferă alimentele dulci sau grase.

Deşi mănâncă mai repede şi mai mult decât normal, obezii nu se simt sătui, probabil şi pentru că alimentele bogate în calorii pe care le preferă nu influenţează atât cât ar trebui secreţia hormonului gastrointestinal care provoacă senzaţia de saţietate.

De aici şi până la obezitate mai e doar un pas, iar obezitatea aduce cu ea un risc sporit de diabet, boli cardiovasculare şi o speranţă de viaţă redusă. Pastilele de slăbit nu reuşesc să rezolve problema obezităţii pentru că se concentrează în primul rând pe pierderea kilogramelor în plus.

Dar acestea nu sunt decât rezultatul unui cumul de factori care ne încurajează să mâncăm permanent. „Pentru că factorii psihologici au o importanţă majoră în dezvoltarea obezităţii, companiile farmaceutice ar trebui să îi ia în considerare atunci când caută noi tratamente.

S-au descoperit multe lucruri utile legate de sistemele neurochimice care controlează procese precum poftele şi foamea, deci este timpul să exploatăm aceste cunoştinţe pentru a ajuta oamenii să-şi controleze comportamentul alimentar”, au spus cercetătorii britanici, nemulţumiţi de actualele metode de tratare a obezităţii. Acestea funcţionează în mai multe feluri: taie foamea, grăbesc metabolismul, inhibă absorbţia caloriilor.

Totuşi, nu toate produsele sunt sigure, cel mai recent caz de acest gen fiind cel al sibutraminei, interzisă în Europa. Cercetătorii lansează o provocare companiilor farmaceutice care ar trebui să caute medicamente adresate tuturor factorilor ce duc la îngrăşare.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale