Pastila anti-îmbătrânire, cu un pas mai aproape de a deveni realitate. Cercetătorii au întinerit cu 30 de ani celulele pielii

.

Cercetătorii de la Cambridge sunt cu un pas mai aproape de a crea pastila anti-îmbătrânire, după cum relatează BBC.

Oamenii de știință de la Camrbidge au reușit să întinerească celulele pielii unei femei de 53 de ani, astfel încât să fie precum cele ale unei persoane de 23 de ani, după cum arată un studiu publicat în revista de știință eLife.

Această realizare este extrem de importantă, întrucât este un prim pas către posibilitatea regenerării țesuturilor corpului, pentru a combate îmbătrânirea. Experții cred că pot să aplice această tehnică și în cazul altor țesuturi ale corpului. Obiectivul lor final este de a dezvolta tratamente pentru boli legate de procesul de îmbătrânire (cum ar fi diabetul, bolile de inimă și tulburările neurologice).

Șeful echipei de cercetători, profesorul Wolf Reik, de la Institutul Babraham din Cambridge, a recunoscut pentru BBC că visează ca această tehnică să fie folosită peste ani, pentru a permite oamenilor să fie sănătoși chiar și la vârste mai înaintate.

Citește și: Studiu: 55% dintre oamenii care au murit de cancer de plămâni la doi ani de la diagnostic proveneau din orașe cu poluare majoră

Citește și: Răspunsurile unui stomatolog la top cinci întrebări despre igiena orală a copiilor

Citește și: Studiu: tinerii nu mai fac la fel de mult sex. Ce s-a întâmplat?

Citește și: 1 din 11 femei vor face cancer de sân până la vârsta de 74 de ani, potrivit previziunilor Uniunii Europene din ultimele studii. Ce e de făcut?

„Visăm de mult la acest lucru”, a spus Wolf Reik, potrivit Digi24. „Multe boli de rând se înrăutățesc odată cu vârsta și gândul că am putea să îi ajutăm pe oameni în acest fel este foarte entuziasmant”.

Cu toate astea, cercetarea este încă într-un stadiu incipient. Reik atenționează asupra faptului că există mai multe probleme pe care el și echipa sa de oameni de știință trebuie să le rezolve înainte de a muta munca lor de cercetare din laborator într-o clinică.

Celulele întinerite de cercetători se comportă ca niște celule de 23 de ani, deși provin de la o femeie de 53 de ani. „Îmi amintesc ziua în care am obținut rezultatele și nu-mi venea să cred că unele din celule erau cu 30 de ani mai tinere decât ar fi trebuit să fie”, a povestit Dr. Dilgeet Gill. „A fost o zi extraordinară!”

Motivul pentru care tehnica nu poate fi implementată în clinici este riscul crescut de cancer. Reik crede însă că echipa lui va găsi o alternativă mai sigură pentru oameni.

Foto – 123rf.com

Ultima modificare aprilie 8, 2022 4:37 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale