Home > Sănătate > Pacienții cu afecțiuni ortopedice, mai deschiși intervențiilor chirurgicale: „Numărul celor care s-au operat în ultimul an a crescut cu 20%”
Pacienții cu afecțiuni ortopedice, mai deschiși intervențiilor chirurgicale: „Numărul celor care s-au operat în ultimul an a crescut cu 20%”
Persoanele care suferă de afecțiuni ortopedice sunt din ce în ce mai receptive la îndrumările medicului curant, este de părere Dr. Ion Bogdan Codorean, medic ortoped specializat în traumatologie sportivă. În ultimul an, a crescut cu 20% numărul pacienților cu probleme ortopedice care au apelat la intervenții chirurgicale, iar medicul crede că procentul a crescut grație informării și conștientizării necesității de a acționa cât mai rapid asupra problemelor ortopedice pentru o revenire cât mai probabilă la o viață activă și lipsită de dureri.
Ce afecțiuni au fost, cu precădere, ameliorate chirurgical în ultimul an?
Cei mai mulți din pacienți s-au prezentat la medicîn ultimele 12 luni cu probleme precum: rupturi de ligamente încrucișate, instabilitate de rotulă, rupturi de coafă rotatorie la nivelul umărului, osteotomii, reconstrucții de cartilaj și rupturi de menisc. În cazul lor, rata de de recuperare a depășit procentul de 95%, duoă cum spune dr. Ion Bogdan Codorean, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați chirurgi ortopezi din România.
Ruptura de menisc, cea mai frecventă leziune la nivelul genunchiului
Ruptura de menisc necesită operație și se produce pe fond traumatic cel mai des la pacienții în vârstă pe fond degenerativ. ”Meniscurile sunt structuri fibro-cartilaginoase din interiorul genunchiului care protejează cartilajul articular, confera stabilitate genunchiului si fac să se potrivească forma oaselor unul pe celalalt. Datorită rolului lui extrem de important, obiectivul nostru este să tratăm meniscul, să îl coasem, să încercăm să-l salvăm și când nu putem, să scoatem doar partea ruptă din el, cât mai puțin. Scoaterea unei bucăți de menisc duce oricum la creșterea presiunii pe cartilaj în zona respectivă, la lezarea lui și, în final, la artroză. Dar acesta este un fenomen care se întâmplă în ani sau zeci de ani.”, explică dr. Ion Bogdan Codorean care garantează că în urma unei astfel de intervenții chirurgicale la genunchi dispare complet durerea.
Operația de ruptură de ligamente se realizează artroscopic
Afecțiunile care au dus la cele mai frecvente intervenții chirurgicale din domeniul ortopedic în ultimele luni, apar de obicei printr-un mecanism de torsiune la nivelul genunchiului sau prin hiperextensie și se pot produce în timpul practicării unui sport, al unor sărituri peste obstacole sau al coborârii scărilor cu neatenție. ”Operația de ruptură de ligamente se face artroscopic, cu ajutorul camerei de luat vederi introduse în genunchi, iar ligamentul încrucișat anterior rupt se înlocuiește cu un grefon care, de obicei, se preia de la pacient sau este unul artificial. De cele mai multe ori, în urma acestei intervenții chirurgicale, pacienții se reîntorc în siguranță la sport într-un interval de 5-6 luni, însă asta depinde de felul în care își fac recuperarea.”, explică dr. Ion Bogdan Codorean care avertizează și că amânarea operației de ruptură de ligament încrucișat poate genera instabilitate, apoi ruptură de menisc și de cartilaj care poate duce la artroză.