Pacienții cu scleroză multiplă mai au o șansă

.

Avem cam 10.000 de tineri, cu vârste cuprisne între 25 şi 31 de ani, care suferă de scleroză multiplă!
Anul trecut, ne situam pe ultimele locuri în clasamentul european privind calitatea îngrijirii pacienților cu scleroză multiplă (SM), cea mai invalidantă boală a adultului tânăr. Lipsa tratamentului adecvat duce la imobilizare în scaun cu rotile, la incapacitatea de autoîntreţinere, precum şi la scăderea speranţei de viaţă cu 7-10 ani. Este și motivul pentru care, la iniţiativa Societăţii de Scleroză Multiplă din România, cu susţinerea financiară a Teva România, a fost lansat primul program de suport pentru pacienţi, numit CONTACT.
„Am gândit că e necesară dezvoltarea unui program care să răspundă nevoilor particulare ale pacienţilor cu SM, care să promoveze individualizarea terapiei şi să faciliteze relaţia pe termen lung pacient – medic printr-o abordare holistică a tratamentului”, spune Claudia Torje, director executiv SSMR.
CONTACT li se adresează pacienţilor aflaţi deja în tratament și oferă acces rapid la informaţii şi suport medical de specialitate prin intermediul unei linii telefonice gratuite. Pacienții primesc jurnalul pacientului, broşura privind tehnica de injectare, paşaportul pacientului, dar și evaluare periodică prin telefon sau la domiciliu.
Foto: Northfoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale