Pentru pacienții de oncologie, ajutorul primit de la psiholog este un pas esențial în menținerea sănătății psihice.
De la primirea diagnosticului și până la modificările fizice prin care trece, un pacient oncologic trece printr-o mulțime de trăiri dificil de gestionat. Pentru ca acesta să se poată concentra pe tratament și pe pașii necesari pentru a se însănătoși, sprijinul psihologic în Oncologie reprezintă unul dintre cei mai importanți factori.
De la furie, teamă sau depresie, stările psihologice prin care trece un bolnav de cancer îl fac mult mai vulnerabil în fața bolii și determină lipsa motivației și a dorinței de a lupta contra acesteia. Tocmai de aceea, pentru fiecare pacient, există un anumit plan, pe care îl urmăm în funcție de nevoile sale, declară Camelia Morar, psiholog în cadrul Medisprof.
”Abordarea pacientului se bazează pe respectul față de nevoile lui, ale aparținătorilor și presupune adaptarea modului nostru de raportare și intervenție la preferințele, valorile și solicitările acestuia”, a explicat psihologul Camelia Morar. „Valorile și nevoile pacientului sunt cele care ghidează dialogul cu psihologii noștri și definesc relația și colaborarea cu aceștia”.
Psihologul a adăugat: „Acționăm, ca echipă, pentru a face auzită vocea pacientului și pentru a o integra în procesul terapeutic. Pentru ca această perspectivă să poată fi pusă în practică cu succes, înțelegerea experienței subiective a bolii și reprezentării acesteia sunt esențiale și asta este ceea ce facem noi ca psihologi la Medisprof în primul rand. Facem vocile pacienților să fie auzite și să conteze!”.
În ciuda impresiei generale conform căreia, în mod normal, bărbații nu simt nevoia să meargă la psiholog, în cadrul clinicii Medisprof, în primele 4 luni ale anului 2022, 93% dintre pacienții care au început un tratament de chimioterapie sau/și radioterapie au beneficiat de consultanță psihologică, iar dintre aceștia, 56% erau femei, restul bărbați.
O diferență notabilă se remarcă însă în ceea ce privește mediul în care aceștia trăiesc, astfel că 70% dintre pacienții care au ales să beneficieze de consultanță psihologică provin din mediul urban.