Nu consumați în exces zahăr! Iată atenționarea medicilor specialiști în nutriție. Consumul de zahăr poate dăuna sănătății și de aceea este bine să fim prudenți și chiar să încercăm să îl înlocuim.
Zahărul este prezent aproape peste tot, de la diversele dulciuri găsite în comerț și până la băuturile carbogazoase, ba chiar este prezent și în pâine, fast-food, supe sau conserve. Uneori aproape că nu putem să ne ferim de efectele sale nocive, însă atât cât se poate este bine să fim prudenți și să încercăm beneficiile unor îndulcitori naturali mult mai sănătoși.
Medicii ne atenționează că zahărul poate produce numeroase efecte nedorite pentru sănătate. Diabetul zaharat, obezitatea, scăderea imunității organismului, cariile dentare, sindromul premenstrual, bolile cardiovasculare, ba chiar și cancerul – toate acestea pot apărea ca efect al unui consum exagerat de zahăr, iar uneori toate aceste lucruri sunt ireversibile.
Creșterea valorilor colesterolului din sânge sau îmbătrânirea sunt alte efecte ale consumului în exces. De aceea, este bine să nu cădem în capcana lui și să încercăm un îndulcitor natural mult mai sănătos și care nu produce atâtea efecte nocive pentru sănătate. Fie că vom alege un îndulcitor lichid, precum este siropul, fie pur și simplu blocurile de cristale cu care suntem obișnuiți efectul de îndulcire va fi același și astfel ne vom putea bucura de aceleași plăceri dulci la care nu putem renunța. Sunt îndulcitori fără calorii, astfel că nicio cură de slăbire nu va fi afectată de consumul lor, ba mai mult de atât au un indice glicemic foarte mic, putând fi consumați și de persoanele care suferă de diabet sau de cele care au valori mari ale insulinei din sânge și doresc să o țină sub control.
Aceasta este considerată un îndulcitor cât se poate de sănătos. Poate înlocui zahărul în ceaiuri sau băuturi, însă la temperaturi crescute ea își poate pierde proprietățile, putând deveni toxică. De aceea, nu este recomandată a fi folosită la prăjituri ce necesită coacere sau fierbere. Nu este bună nici pentru copiii foarte mici, putându-le afecta sănătatea.
Iată o alternativă cât se poate de sănătoasă, un îndulcitor ce poate înlocui gustul plăcut al zahărului. De asemenea, conține zinc, calciu, magneziu, potasiu și mangan și are foarte puține calorii, astfel că nu va influența cura de slăbire. Poate fi folosit pentru îndulcirea băuturilor, dar și pentru prepararea prăjiturilor, putând rezista unor temperaturi înalte.
Siropul de agave
Este extras din seva plantei cu același nume și este produs din nectarul de agavă ce parcurge câteva proceduri pentru extracție și pentru a fi procesat. Cu toate acestea, nu își pierde proprietățile, iar gustul său este unul foarte bun. Are un indice glicemic mic, puține calorii și poate fi consumat aproape de oricine, putând fi adăugat în băuturi sau la prepararea prăjiturilor.
Xylitol
Acest îndulcitor natural este cel mai sărac caloric, având numeroase proprietăți. Este un produs natural, fiind recomandat în mod deosebit în curele de slăbire. O linguriță de xylitol conține doar 10 calorii, astfel că spre deosebire de toate celelalte variante de îndulcire aceasta este cea mai potrivită. Datorită compușilor săi ajută la absorbția calciului, contribuind la menținerea sănătății oaselor, prevenirea cariilor, diabet. În plus, ajută la menținerea igienei orale, a sănătății tractului respirator și are grijă și de piele.
Zahăr de cocos
Acest zahăr nu se extrage din nuca de cocos, așa după cum poate ne-am imagina, ci din seva florilor de palmier. Poate înlocui zaharul, fiind folosit și în prăjituri sau pentru îndulcirea cafelei și ceaiurilor. Are numeroși nutrienți, ceea ce îl cataloghează drept un îndulcitor sănătos. Conține fier, calciu, potasiu, zinc, antioxidanți, dar și polifenoli. Datorită inulinei, o fibră pe care o conține, indicele glicemic este foarte mic.
Melasa
Acest îndulcitor se obține din sfecla sau trestia de zahăr, fiind un produs cu numeroase proprietăți. Ajută în tratarea acneei, bolilor de piele, prostatei, diabetului, obezității, constipației, stresului, cancer sau anemie. Conține calciu, mangan, potasiu, fier, cupru, fosfor, crom și sodiu, o listă de minerale foarte importante pentru buna funcționare a organismului. Îndulcește foarte bine, fiind folosită atât pentru băuturi și sucuri, dar și pentru patiserie. Despre ea știm că este folosită pentru prepararea turtei dulci.