Octavian Jurma, medic, declarații tăioase la adresa conspiraționiștilor: „Dreptul de a infecta pe ceilalți a devenit suveran”

.

Medicul Octavian Jurma a atras atenția oamenilor cu privire la invazia tulpinii Delta în România, spunând că în țara noastră valul patru este întâmpinat cu „cea mai mare relaxare din Europa”.

Octavian Jurma a spus că prețul relaxării va fi plătit de oameni în această toamnă. „Vine iarna și întâmpină invazia de Delta cu cea mai mare relaxare din Europa”, a spus Jurma, conform Libertatea. „Această situație nu e o întâmplare. Prioritatea națională a fost relaxarea, nu prevenirea unui nou val de infectări. Pentru asta am creat și un «Comitetul interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie». Așa cum se vede, misiunea a fost îndeplinită”.

El a spus că singurul preț „pe care trebuia să îl plătim în vara asta pentru a ne putea relaxa cu adevărat este chiar vaccinarea”. Jurma a mai spus: „Oamenii au îmbrășișat cu entuziasm vestea că pandemia s-a terminat în România, dar nu au înțeles că relaxarea asta e pe credit care se va plăti în spitale la toamnă”.

El a atras atenția și asupra faptului că agresivitatea conspiraționiștilor și negaționiștilor a crescut, iar autoritățile nu ajută prea mult, întrucât țintele de vaccinare nu vor mai reprezenta un impedimente pentru viitoarele măsuri de relaxare.

Citește și: Ministrul sănătății crede că numărul de cazuri COVID-19 va exploda înainte de 15 septembrie

Citește și: Varianta Delta a coronavirusului, atât de contagioasă încât se comportă ca un virus diferit

Citește și: INSP: 82% din infectările cu COVID-19 și 100% din decese, înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate

Citește: Mesajul unui pacient COVID-19 care a fost internat 100 de zile la ATI pentru oamenii nevaccinați

În postarea sa pe Facebook el a mai scris: „Ne-am relaxat atât de tare încât ne-am vândut și vaccinul, arma de obsidian care putea opri virusul. E mai bine decât să îl aruncăm, dar mesajul a fost clar și corect perceput de populație: țintele de vaccinare nu vor mai sta în calea relaxării noastre, chiar dacă au fost incluse în hotărâri de guvern. Agresivitatea negaționiștilor a crescut și medicii au făcut un pas în spate pentru a se proteja. Dreptul de a infecta pe ceilalți a devenit suveran în România”.

Ba mai mult, el a explicat că majoritatea românilor care se vaccinează acum o fac pentru a nu fi supuși restricțiilor de călătorie din alte țări, subliniind că vaccinarea este tot „o chestiune de civilizație”: „Peste 50% din românii care se vaccinează acum o fac de teama măsurilor din alte țări nu de teama măsurilor din România. Românii înțeleg că toleranța scade spre zero față de persoanele cu risc epidemiologic ridicat după ce trec granița”.

Foto: 123rf.com

Ultima modificare august 4, 2021 11:58 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale