Ce spun ochii despre sănătatea ta

.

Poate că sunt oglinda sufletului, poate că nu sunt. Depinde dacă ştii să citeşti în ei. Dar în mod sigur ochii sunt o oglindă a sănătăţii pentru că anumite boli produc modificări în aspectul lor.
Ochii, ca şi urina sau unghiile, îţi pot spune cum stai cu sănătatea dacă urmăreşti semnalele pe care ţi le transmit. Ficatul, tiroida, inima sunt doar câteva dintre organele a caror sănătate se oglindeşte în ochi.

Ochii şi tiroida

Exoftalmia, adică ochii „bulbucaţi”, anunţă o problemă a tiroidei. Alături de scăderea în greutate, nervozitate, ciclu neregulat şi un puls rapid, exoftalmia se numără printre simptomele hipertiroidiei, adică o tiroidă prea activă.

Problemele tiroidei se văd şi în aspectul sprâncenelor. Dacă observi că încep să-ţi dispară capetele externe ale sprâncenelor ai putea suferi de hipotiroidie sau hipertiroidie. În acelaşi timp îţi cade părul şi în alte părţi ale corpului, însă la nivelul sprâncenelor este mai uşor de observat.

Colesterol şi alergii

Xantelasmele, mici umflături gălbui care apar în jurul ochilor, pe pleoapele superioare şi inferioare, sunt depozite de grăsime şi se formează atunci când există un exces de colesterol şi trigliceride în sânge.  Nu sunt periculoase pentru ochi, dar în funcţie de mărime, pot fi inestetice.

Tot din cauza colesterolului crescut te poţi trezi cu un inel gri în jurul irisului. Acesta se numeşte, în termeni medicali, arcus senilis şi apare în general la bătrâni dar şi la persoanele de orice vârstă dacă au un nivel ridicat al colesterolului.

Xantelasmele nu trebuie confundate cu orjeletul – ceea ce noi numim „ulcior” – o mică infecţie a unei glande sebacee de la nivelul pleoapei, care apare mai ales la persoanele cu pielea grasă. Deşi este o afecţiune uşoara, care nu pune probleme deosebite, orjeletul trebuie investigat dacă durează mai mult de trei luni sau apare de mai multe ori în acelaşi loc. Ar putea fi o tumoare rară a glandei sebacee.

Tuşeşti, strănuţi şi ai nasul înfundat… pare o răceală, dar dacă în plus ai şi ochii roşii şi iritaţi, înseamnă că e vorba de fapt despre o alergie. Când se manifestă şi la nivelul ochilor, înseamnă că alergenul „pluteşte” în aer, deci e vorba de polen, praf sau păr de animal. Te poate ajuta un medicament antihistaminic, dar trebuie să descoperi şi vinovatul, ca să-l poţi evita pe viitor.

Când albul ochilor nu mai e alb

Micile vase de sânge care irigă conjunctiva, membrana transparentă ce acoperă ochiul, pot să se spargă făcând ca albul ochiului să devină roşu. Se întâmplă în cazul unei lovituri sau, mai rar, atunci când tensiunea arterială e foarte mare. Oricum, ochii roşii ar trebui să te trimită la medic.

La fel şi ochii galbeni. Când albul ochilor devine galben vorbim de icter, un simptom al bolilor hepatice, cum este hepatita. În acelaşi timp se îngălbeneşte şi pielea, dar dacă icterul nu este grav el se observă mai greu pe piele. Schimbarea cea mai evidentă este la nivelul ochilor.

Pupilele şi pleoapele

Pupilele unui om sănătos sunt în general simetrice, au aceeaşi mărime şi reacţionează la fel când sunt expuse la lumină. Dacă apar brusc diferenţe de mărime între pupile, sau una reacţionează mai greu decât cealaltă, ar putea fi semnul unei probleme la nivelul creierului, de exemplu un atac vascular cerebral, un anevrism etc., deci problema trebuie investigată urgent. E bine de ştiut că şi consumul de droguri poate afecta felul cum reacţionează pupilele.

La fel de grav este când pleoapele devin căzute, ochiul fiind aproape închis. Dacă nu ai o vârstă înaintată ar putea fi semnul unei boli neuromusculare sau a creierului.

Află ce spun unghiile despre sănătatea ta şi ce spune urina despre sănătatea ta.

Foto: Shutterstock

Ultima modificare septembrie 14, 2021 4:10 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale