Se spune că „nicăieri nu este mai bine ca acasă”, dar căminul tău ascunde pericole de care nu ești conștientă, potrivit cercetătorilor. Vezi ce obiecte din casă provoacă cancer.Parfumurile de camerăParfumurile de cameră conțin substanțe cancerigene, potrivit healthy-holistic-living.com. Cercetările au mai arătat chiar că aceste produse au toxine care agravează astmul și afectează aparatul reproductiv. Dacă vrei ca locuința ta să miroasă frumos, încercă să îți faci acasă un odorizant natural, din scorțișoară, măr și esență de vanilie. Fierbe-le și vei vedea cum căminul tău va mirosi a sărbătoare.LumânărileUn studiu al cercetătorilor americani a arătat că lumânările de pe piață conțin fire de plumb în fitilul lor, mai ales cele parfumate. O lumânare aprinsă elimină de cinci ori cantitatea de plumb considerată periculoasă pentru copii, iar expunerea la aceste substanțe duce la perturbări hormonale, probleme de comportament, dificultăți de concentrare și multe alte probleme de sănătate. Alege întotdeauna lumânări cu fitil din bumbac.Sursa foto: Shutterstock.ȘampoaneleȘamponul care se găsește pe piață este plin de ingrediente toxice, dar efectele sale sunt încă studiate. Nu există, încă, o dovadă clară că șamponul provoacă cancer, însă este mai sigur să îți speli părul cu produse naturale.AntiperspiranteleAntiperspirantele și deodorantele din comerț conțin numeroase ingrediente care provoacă cancer. Pentru că stau pe pielea noastră ore întregi, permit absorbția unor chimicale periculoase prin piele.Perdeaua de la dușPerdeaua de plastic de la duș conține substanțe periculoase, care ajung atât în casă, cât și în mediul înconjurător.Încearcă să înlocuiești aceste obiecte și vei reduce considerabil riscul de a suferi de o boală gravă.