Dacă lucrezi la birou probabil că şi tu faci cel puţin câteva din aceste greşeli care îţi pun sănătatea în pericol. Vezi cum poţi să le eviţi!
1. Ai o poziţie greşită la calculator
Dacă lucrezi la birou cu siguranţă îţi petreci mare parte din zi pe scaun, în faţa calculatorului. Iar dacă ai o poziţie greşită poţi să te alegi cu dureri de cap, spate, articulaţii. Fixează scaunul aşa încât să stai cu tălpile pe podea şi genunchii îndoiţi la 90 de grade. Monitorul trebuie astfel poziţionat încât partea de sus să fie la nivelul ochilor tăi. Dacă e posibil înclină monitorul uşor spre spate şi ai grijă să ţii coatele mereu sprijinite pe masă când tastezi.
2. Nu îţi faci ordine pe birou
Dacă ai teancuri de documente amestecate cu reviste, cataloage şi reclama îţi e rgeu să găseşti lucrurile importante, iar asta duce la stres şi o lipsă de eficienţă în activităţile zilnice. În plus, un birou murdar înseamnă şi o tastatură murdară, un telefon, un mouse plin de bacterii. Fă curat pe birou cel puţin o dată pe săptămână şi şterge toate suprafeţele cu şerveţele umede antibacteriene.
3. Ronţăi tot timpul
Este chiar indicat să iei câte o gustare înainte de prânz şi după amiaza, dar e foarte important să mănânci sănătos, pentru ca alimentele respective să-ţi dea energia de care ai nevoie. Dacă mănânci dulciuri, covrigi sau pateuri te vei simţi din contră, moleşită şi somnoroasă. Mai bine mănâncă nişte migdale, un iaurt, fructe. Vezi cum poţi să învingi pofta de ronţăit!
4. Nu bei apă de ajuns
Chiar dacă nu faci efort, ai nevoie de apă în fiecare zi. Dacă eşti hidratată, te simţi mai în formă fizic şi psihic, iar pofta de ronţăit nu mai e la fel de mare. Obişnuieşti să bei câte o cafea în fiecare dimineaţă? Atunci cu atât mai mult ai nevoie de apă, căci cafeaua are efect diuretic şi deci dezhidratează. Vezi câtă apă trebuie să bei zilnic!
5. Nu te mişti deloc
El puţin o dată pe oră e bine să te ridici de pe scaun, chiar dacă te duci numai până în biroul vecin. Astfel îţi pui sângele în mişcare şi îţi „dezmorţeşti” articulaţiile.
6. Lucrezi prea mult
Cu siguranţă ai multe de făcut, dar asta nu înseamnă să lucrezi 12 ore pe zi. Un echilibru între muncă şi relaxare te ajută să lucrezi mai cu spor. Caută să fii mai organizată, mai concentrată pentru a-ţi termina la timp toate sarcinile aşa încât să-ţi rămână timp şi energie pentru viaţa personală.
Foto: Shutterstock
Ultima modificare martie 31, 2022 5:08 pm