O tânără din Franța a murit, după ce operatorul de la 112 a luat-o în râs

.

O tânără de 22 de ani din Franța a murit după ce operatorul de la 112 nu a crezut că se simte rău. Mai mult, el a luat-o în râs, enervat că femeia nu i-a putut spune ce are mai exact.

Naomi Musenga prezenta dureri grave de stomac și a sunat la numărul de urgență 112, spunând că o să moară. Operatorul care a preluat apelul i-a răspuns: „cu siguranță vei muri într-o zi, la fel ca toată lumea”, relatează BBC News.

Femeia continuă să ceară ajutorul, însă operatorul de la serviciul de ambulanță îi spune că o să îi închidă dacă nu îi va spune ce are.

Citește și: A murit unul din cei mai cunoscuți cântăreți de muzică folk

Am dureri foarte mari. Ajută-mă, sunt foarte bolnavă”, îi spune femeia.

Nu te pot ajuta, nu știu ce ai”, îi răspunde operatorul care îi spune să sune la un alt serviciu.

În cele din urmă, Musenga a sunat la un alt număr de telefon și după cinci ore a fost transportată la spital de către o ambulanță.

După ce a suferit un infarct, a fost transferată la unitatea de terapie, dar a murit după ce mai multe organe au cedat din cauza unui șoc hemoragic. Autopsia va stabili cauza exactă a morții, iar operatorul va fi anchetat.

Naomi Musenga avea un copil de doi ani.

Citește și: DJ-ul suedez Avicii a murit la 28 de ani

Sora mai mare a lui Naomi Musenga, Louange, a afirmat că modul în care sora sa a fost tratată este șocant.

Naomi, ca ființă umană, avea pur și simplu dreptul de a fi salvată, de a fi îngrijită”, a subliniat Louange.

În urma acestui caz revoltător, a fost declanșată o campanie, numită Justiție pentru Naomi (#JusticePourNaomi), iar ministrul francez al Sănătății, Agnès Buzyn, a promis măsuri drastice în sistem.

Sursă foto: 123rf.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale