Ellie Jones ajunsese la vârsta adolescenței, dar refuza să interacționeze cu tinerii de vârsta ei, din cauza felului în care arăta. Avea doar 14 ani, nu avea deloc încredere în ea și își ura fața. După multe episoade în care a fost ținta glumelor celor din jur, părinții au hotărât să îi ofere șansa unei altfel de vieți, apelând la ultima soluție - o operație dentară în premieră pentru Marea Britanie, foarte invazivă, dar care avea să-i ofere adolescentei posibilitatea unei vieți normale.Operația care i-a schimbat viața unei adolescenteDupă ani de încercări nereușite, aparate dentare și tot felul de tratamente care promiteau minuni, dar nu aveau niciun rezultat concret, la 16 ani, Ellie Jones a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe. Medicii și-au dat seama atunci că fetei nu îi mai crescuse maxilarul de la vârsta de 8 ani, iar asta dusese la creșterea necorespunzătoare a dinților ei.Ellie în copilărieO operație dentară, realizată în premieră în Marea Britanie, i-a oferit adolescentei posibilitatea de a zâmbi cu adevărat, pentru prima oară în viață. Pentru această intervenție complicată, medicii i-au tăiat maxilarul atât pe orizontală, cât și pe verticală, pentru a-i alinia perfect structura osoasă. Ulterior, specialiștii i-au operat și bărbia, ceea ce a dus la o schimbare dramatică a fizionomiei fetei, o schimbare la care ea visa încă din copilărie.După șase ani de intervenții mai mici, o operație în premieră, foarte invazivă și multe luni de recuperare, Ellie este acum alt om. Nu numai că fata zâmbește larg pentru prima oară în viața ei, dar spune că a învățat ce înseamnă să ai încredere în tine și cât de mult contează, de fapt, aspectul fizic, chiar dacă mulți nu recunosc acest lucru.Iată cum arată acum adolescenta!Vezi și - Cum arată acum vedetele patinajului din anii ’90. O mai știi pe Surya Bonaly sau pe Evgeni PlushenkoVezi și - La doar 5 ani a fost desemnată „cea mai frumoasă fetiță din lume”. Cum arată acum Thylane BlondeauFoto - capturi YouTube