Rachael Sacerdoti cântărea peste 90 de kilograme la aproape un an de la nașterea celui de-al treilea copil, însă câteva mici îmbunătățiri ale alimentației și mișcarea regulată au ajutat-o să slăbească.
În vârstă de 44 de ani, Rachael Sacerdoti a slăbit aproape 30 de kilograme în doar jumătate de an, făcând doar câteva mici schimbări în dieta și activitatea sa, schimbări pe care, susține ea, oricine le poate face.
Rachael Sacerdoti a slăbit aproximativ 30 de kilograme într-o jumătate de an, la peste 40 de ani
La nouă luni de la nașterea mezinei familiei, Rachael Sacerdoti cântărea peste 90 de kg. La acea vreme, Rachael povestește că picioarele i se înroșeau și umflau regulat când mergea. După ce a devenit mamă, Rachael susține că s-a îngrășat și „s-a pierdut”, „nu mai știa cine era”. A explicat, totodată, că întreaga viață s-a luptat cu o alimentație dezordonată și a dezvoltat „obiceiuri alimentare nesănătoase”, care includeau gustări extensive.
Rachael a încercat să slăbească de mai multe ori de-a lungul anilor, dar nu și-a acordat niciodată suficient timp pentru a vedea rezultatele. „Am vrut ca totul să se întâmple imediat și, când am împlinit 40 de ani, am realizat că aveam un drum lung înainte”, declară. A implementat schimbări mici în alimentație și activitate, fără ajutorul experților, cum ar fi un antrenor personal sau un nutriționist. Cu timpul, a început să vadă îmbunătățiri. „Am început în dormitor, în spațiul meu, iar progresul a fost foarte lent, dar am început să observ o schimbare în modul în care mă mișc și mănânc. M-am îndrăgostit de rutină și de mâncat sănătos”, mai povestește.
Ce include meniul lui Rachael Sacerdoti dintr-o zi
Potrivit Daily Mail, Rachael ia micul dejun în jurul orei 10, iar, cel mai adesea, acesta constă în ovăz cu proteine. Prânzul îl ia în jurul orei 12:30 și poate consta într-un covrig pufos cu somon afumat și cremă de brânză sau salată de ouă. La ora 16 mănâncă un iaurt grecesc cu fructe ca gustare, iar la 19 ia cina, care poate consta într-un piept de pui cu legume și orez.
Pe măsură ce obiceiurile ei alimentare și rutina de exerciții fizice s-au îmbunătățit, și încrederea ei în sine a crescut. A continuat să iasă regulat la plimbări și să-și petreacă o parte din fiecare dimineață făcând exerciții fizice acasă, timp de doar 20 de minute, nu numai pentru a slăbi, ci pentru a fi sănătoasă, lucru pe care l-a remarcat și familia ei.
Toate acestea au ajutat la îmbunătățirea alimentației întregii familii. Rachael a precizat că este vorba și despre a le transmite valori sănătoase copiilor ei despre nutriție. Ca o consecință, Rachael și-a schimbat obiceiurile de cumpărare, aprovizionând dulapurile familiei cu alimente mult mai sănătoase.
Pe lângă alimentație și mișcare, hidratarea și odihna sunt esențiale în lupta cu kilogramele în plus
Fiecare persoană este diferită, ceea ce înseamnă că ce a funcționat pentru Rachael poate nu va funcționa și pentru tine. În procesul de slăbire există mai multe variabile esențiale: odihna, alimentația, hidratarea și mișcarea.
ODIHNA
Odihna este fundamentală. Apetitul este influențat de lipsa somnului, acesta din urmă afectând secreția hormonilor care dau senzația de foame și sațietate. Cu alte cuvinte, când nu suntem odihniți, organismul poate secreta mai multă grelină, hormon care stimulează apetitul, și mai puțină leptină, hormonul care îi indică organismului că suntem sătui. În plus, lipsa odihnei are efecte asupra abilităților noastre de a lua decizii mai bune, cum ar fi să mâncăm un fruct în locul unei ciocolate.
Citește și: Cum să ai un somn odihnitor? Care sunt afecțiunile care provoacă insomnii
HIDRATARE ȘI ALIMENTAȚIE ECHILIBRATĂ
Hidratarea este de asemenea esențială. Apa ajută la arderea caloriilor și poate chiar suprima apetitul. Cât despre alimentație, nu este vorba neapărat despre numărul meselor, frecvența sau cantitatea lor, ci mai degrabă despre conținut. O masă ar fi ideal să conțină toți cei trei macronutrienți esențiali organismului, proteine, grăsimi și carbohidrați. Astfel vei fi întâi sănătos/sănătoasă, dar te vei simți și hrănit/ă o perioadă mai lungă de timp, evitând gustările dintre mese.
Citește și: Carmen Brumă demontează dietele la modă: „Au dezavantaje clare”. Ce spune despre dieta Rina / Video exclusiv
MIȘCARE
Nu în ultimul rând, activitatea fizică are un rol de asemenea important în pierderea în greutate. Ideal ar fi să te miști zilnic, fie ieșind la plimbare, la o alergare scurtă, făcând un antrenament acasă sau la sală. Nu te forța, însă. Alege o activitate care îți face plăcere, astfel vei putea menține acest obicei sănătos perioade îndelungate de timp.
Foto: Instagram
Ultima modificare august 8, 2023 4:19 pm