O femeie a slăbit 60 de kilograme în 9 luni, după care a divorțat. Ce s-a întâmplat după aceea este incredibil

.

O poveste de viață care a impresionat o lume întreagă și a devenit virală pe internet este cea a lui Karlie Thurlow, o femeie în vârstă de 36 de ani, diagnosticată cu obezitate, care a reușit să-și învingă boala.

Karlie Thurlow, o mamă divorțată, cu doi copii, din orășelul Lismore, Australia, a devenit un model de urmat pentru multe femei, după ce a decis că trebuie să-și schimbe complet stilul de viață. Australianca era obeză, dar și-a propus să slăbească și și-a dat seama că doar ambiția și disciplina o pot face să-și atingă scopul final.

Astfel, femeia, care până atunci bea patru litri de cola pe zi, a început să țină dietă, să mănânce sănătos și să facă sport și a reușit ca în 9 luni să dea jos mai bine de 60 de kilograme.

Găteam pentru băiețelul meu în vârstă de patru luni și mi-am dat seama că nu dau deloc un exemplu bun. Eram ipocrită. Le ceream lor să mănânce sănătos, iar eu nu făceam asta. Am dat jos 20 de kilograme doar schimbându-mi dieta și mâncând mai sănătos. Și în fiecare zi mergeam câte o oră pe jos. Mi-era teamă să merg la sală, pentru că oamenii în general erau destul de răi și mă jigneau din cauza greutății mele”, a declarat Karlie pentru Daily Mail.

Abia după ce a dat jos cele 20 de kilograme Karlie a avut curajul să meragă la sală. A lucrat cu un antrenor personal și în alte șase luni a mai slăbit 40 de kilograme.

Citește și: Slăbește 6 kilograme într-o săptămână cu această dietă

Efortul depus pentru a ajunge la această performanță a făcut-o să realizeze și care era adevăratul motiv al kilogramelor în plus: nefericirea. Și-a dat seama că soțul ei era sursa acestei nefericiri și, după ce și-a atins obiectivul a decis să divorțeze.

Alimentația ei constă acum în mâncare și băuturi sănătoase. A eliminat din dietă orice lichide, cu excepția apei și smoothie-urilor. La fel a procedat și cu prăjelile și carbohidrații, pe care le-a înlocuit cu proietine sănătoase, salate, alimente pe care le consuma la prânz și la cină. Gustările ei constau acum în salate de fructe sau pur și simplu în câte un fruct.

”Mama mea a trăit într-o relație abuzivă. Era greu să mă gândesc la ea și să văd cum cineva pe care admiri acceptă așa ceva. Am început să mă gândesc mai mult la mine și să mă pun pe primul loc. Am grijă să nu treacă o zi fără să-mi fac exercițiile și le spun copiilor mei cât de important este să mănânce sănătos”, mărturisește australianca.

Însă imediat după ce Thurlow și-a pus ordine în viață, o nouă lovitură a fost pe punctul de a o doborî. Fiica ei în vârstă de 7 ani a fost diagnosticată cu autism, iar scurt timp și băiețelul ei a avut niște probleme de sănătate. De data aceasta, în ciuda problemelor, Karlie a decis să nu se mai lase învinsă de stres și să continue să aibă o viață sănătoasă. Pe lângă grija pe care le-o poartă micuților ei, Karlie este hotărâtă să își acorde și ei o mare atenție. Mai mult, a devenit antrenor personal și acum îi ajută pe alții să ajungă la rezultatele ei.

Citește și: Cum a slăbit o americană 45 de kilograme fără dietă

Foto: 123rf.com

Ultima modificare iunie 17, 2016 1:51 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale