Până în 2040, numărul cazurilor de cancer de piele ar putea crește cu 50%. Ce este de făcut

.

În ultimii ani, numărul de cazuri de cancer de piele a crescut îngrijorător, iar până în 2040 ar putea crește cu 50%, potrivit experților.

Educația și controlul periodic la medicul dermatolog sunt esențiale pentru prevenirea cancerelor de piele, respectiv pentru diagnosticarea lor din timp atunci când este cazul.

Dr. Mihaele Leventer, medic dermatolog, a spus, conform unui comunicat de presă: „Foarte cunoscute sunt cancerele care provin din alunițe. Este vorba despre modificări de dimensiune, de leziuni care cresc în suprafață sau volum, a căror culoare se modifică din cafeniu spre negricios sau pot chiar asocia mai multe culori în interior, care au contur neregulat, o margine difuză, sau o aluniță care depășește 5 mm”.

Aceasta a mai adăugat: „Un semnal de alarmă îl reprezintă o leziune nouă, cu debut recent, la o persoană adultă. Orice aluniță care apare după vârsta de 30 de ani este din start suspectă și ar trebui verificată. În afară de evoluție mai vorbim de aspectul ciudat, discordant, al unei leziuni. Toate aceste aspecte trebuie să alerteze și să ducă pacientul din timp la medicul dermatolog”.

Controalele screening sunt esențiale pentru depistarea precoce a unei leziuni cu potențial de evoluție spre cancer, întrucât pot aduce șanse mai mari de vindecare și supraviețuire.

Citește și: De ce trebuie să te ferești de bronz: „Bronzul nu este un semn al unei pieli sănătoase”

Citește și: Studiu: băutorii de cafea sunt mai puțin predispuși riscului de a muri devreme

Citește și: 10 pericole pentru sănătate care apar vara!

Citește și: Studiu: Căderea părului în timpul chimioterapiei poate fi ameliorată

La rândul său, dr. Daniela Zob, șef secție Oncologie medicală, I.O.B., a explicat: „Pacientul trebuie stadializat și, dacă nu sunt prezente metastaze la distanță, iar leziunile melanice depășesc 0,8 mm, este indicație de ganglion santinelă. Din fericire, în cadrul Institutului Oncologic București există posibilitatea de evaluare a ganglionului santinelă, astfel încât să știm exact în ce stadiu este pacientul. Dacă evaluarea nu arată invazie, pacientul este încadrat în stadiul II și – cel puțin până în prezent – nu avem tratament adjuvant în acest stadiu, pacientul intrând în protocolul de urmărire. Dacă ganglionul santinelă prezintă celule neoplazice, dacă este invadat, pacientul este încadrat în stadiul III, și pentru acesta avem la dispoziție tratamente adjuvante, rambursate, avem imunoterapie, avem terapie țintită pentru melanoamele care prezintă mutație”.

Doctorii și experții au vorbit în cadrul unui eveniment online din cadrul campaniei „Soare Fără Pete”, campanie de prevenție a cancerului de piele, desfășurată între mai și septembrie 2022 de Asociația OncoPacienților PHOENIX, un ONG înființat în anul 2013 de Ioana Cristea, o femeie care a învins cancerul cutanat. Proiectul este la ediția cu numărul șase, de el beneficiind publicul larg, dar și persoanele diagnosticate de cancer.

Mai mult, campania „Soare Fără Pete” include trei acțiuni offline, respectiv: educarea și distribuirea materialelor informativ, sprijinul material prin oferirea de pachete cu reme de piele, precum și screening prin controale dermatoscopice gratuite. Între 8 și 15 iunie, urmează să aibă loc șase sesiuni de controale la Mamaia, după ce două au avut deja loc la București în luna mai.

Foto – 123rf.com

Ultima modificare iunie 3, 2022 6:41 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale