Imposibilitatea de a avea copii poate destabiliza profund un cuplu. Relaţia e în pericol dacă partenerii îşi pierd răbdarea şi încrederea, aşa că e important ca ei să vorbească deschis despre stările prin care trec .
Efectele infertilităţii asupra cuplului pot cunoaşte mai multe etape, în funcţie de durata eforturilor partenerilor şi de modul în care ei comunică şi îşi păstrează intimitatea în acest demers. În prima etapă, cei doi îşi doresc un copil şi încearcă să procreeze în mod natural. Pe măsură ce trece timpul şi sarcina nu apare, apar primele semne de anxietate şi frustrare. De regulă, ele sunt resimţite mai puternic de către femei, în primul rând din cauza faptului că femeia este, ca alcătuire psihică, într-un contact mai direct cu emoţiile ei. În plus, femeia tinde să preia responsabilitatea pentru neplăcerile din cuplu şi se simte tot mai vinovată. În plus, ea începe să se compare cu prietenele care au deja un copil şi să se simtă nesigură şi inadecvată. Dacă în relaţie mai avusese deja sentimente de nesiguranţă în legătură cu angajamentul bărbatului iubit, acum acestea se pot amplifica şi femeia se confruntă cu teama de a fi părăsită. În această etapă, e important ca partenerii să discute deschis despre dorinţa lor de a avea copii.
Un cerc vicios
În a doua etapă, când cuplul face diverse tratamente de fertilitate, efectele negative vin din faptul că femeia se ocupă de tratament mai degrabă de una singură. De multe ori, soţul nu-i poate fi alături, din cauze obiective: îşi asumă mai degrabă rolul celui care trebuie să asigure un venit stabil şi nu poate lipsi de la muncă. Adeseori bărbatul lipseşte şi din punct de vedere emoţional de lângă partenera sa. (Trei femei din zece simt că partenerul lor nu e la fel de implicat ca ele în încercarea de a avea un copil). De ce face asta? Fiindcă se protejează de anxietatea şi neputinţa produse de situaţie, şi această apărare se traduce în distanţă emoţională; ea încearcă să-l protejeze pe el de suferinţă şi îşi ascunde frica. În timp, se formează un cerc vicios. Cu cât emoţiile reprimate ale femeii devin mai intense, cu atât ea le va des-cărca în plânset sau furie, aparent nejustificate. Bărbatul, ca reacţie, va deveni şi mai controlat şi îi va reproşa partenerei ieşirile emoţionale. Totuşi, deşi comportamentele de suprafaţă din această perioadă par mai degrabă reci, în plan profund se amplifică anxietatea, furia şi frustrarea.
Refulare
Fiecare dintre cei doi suferă. Cel care suferă mai mult este cel care îşi doreşte mai mult copilul, de obicei femeia, dar nu neapărat. Ea poate simţi nevoia unei apropieri mai evidente, a unui sprijin mai intens. Dacă se simte respinsă, se poate focaliza pe carieră şi îşi poate nega nevoile şi dependenţa emoţională. Este important ca bărbatul să înţeleagă modificările psihice ale partenerei şi să-şi dezvolte toleranţa şi capacitatea de a-i fi alături în aceste momente. Psihologia leagă infertilitatea fiziologică de anumite aspecte ale stilului de viaţă al femeii contemporane: ea adoptă un rol social masculin, axându-se pe carieră şi pe statut; ea se ocupă de corpul său pentru a obţine admiraţia celorlalţi, facând eforturi să meargă la sală sau la centrele de înfrumuseţare, impunându-şi diete şi cheltuind mulţi bani pe haine şi obiecte pentru ea; însă ea este mai puţin preocupată de sănătatea şi starea de bine a corpului său; îi este greu să îşi acorde suficient timp pentru odihnă, sau nu are răbdare să gătească, sau să facă ordine în casă; îşi priveşte corpul mai degrabă ca pe un obiect de care e mulţumită sau care o dezamăgeşte, şi mai puţin ca pe o sursă a vieţii, a feminităţii şi a maternităţii. Când nu reuşeşte să rămână însărcinată, femeia dezvoltă agresivitate faţă de propriul său corp, pe care îl poate percepe ca pe un adversar în calea împlinirii ei. Ea va merge la un medic să primească un diagnostic şi speră ca acesta să nu fie grav. Totuşi, evită să îşi asculte corpul şi să conştientizeze că acesta este neglijat şi are nevoie de atenţie.
Ajutor din afară
Putem vorbi de o a treia etapă, când tratamentele continuă, şi rezultatele întârzie să apară timp de mai mulţi ani. Fie cei doi abandonează procesul, fie nu sunt constanţi în tratamentele de fertilitate şi acţiunile legate de procreare. Uneori, presiunea psihologică devine prea mare. În acest caz, eşecul de a avea un copil e privit de multe cupluri ca fiind cel mai grav eveniment din viaţa lor. Orice problemă care apare între cei doi va fi accentuată. În plus, le e tot mai greu să relaţioneze cu prietenii lor care au copii. Dacă până acum nu au apelat la psihoterapie de cuplu, în acest moment devine esenţial să ceară ajutorul cuiva din exterior. Discutate cu grijă, într-o atmosferă calmă şi caldă, emoţiile şi frustrările lor îi pot ajuta să devină chiar mai apropiaţi decât înainte şi să îşi îmbogăţească viaţa de cuplu în alte moduri.
Din 2011, cuplurile care nu pot avea copii au şansa de a primi sprijin financiar pentru fertilizări Ministerul Sănătăţii va derula, în perioada 2011-2012, un subprogram de fertilizare în vitro şi embriotransfer, prin care va asigura fonduri pentru cuplurile hipofertile, a căror singură şansă de a avea copii este reproducerea umană asistată medical. Normele metodologice sunt încă în curs de elaborare (proces care se estimează că va dura până în aprilie-mai). Abia ulterior se va trece la implementarea programului. Pentru informaţii relevante privind programul, precum şi problemele legate de infertilitate, intră pe www.infertilitate.com, site-ul Asociaţiei SOS Infertilitatea.