O evoluţie tăcută, simptome înşelătoare, dar un impact neiertător, cu efecte de durată asupra organismului. Iată doar câteva dintre motivele pentru care ar fi de preferat să previi, în loc să tratezi infecţia cu virusul hepatitei B.
Hepatita este o inflamaţie virală a ficatului, determinată de unul dintre cele cinci tipuri de virusuri hepatitice: A, B, C, D sau E. Hepatita virală B (HVB) este o boală infecţioasă provocată de virusul hepatitic B, având ca rezultat distrugerea celulelor hepatice. Acest tip de virus se transmite prin sânge sau prin intermediul altor fluide biologice ale persoanelor infectate sau purtătoare: lichidul seminal, secreţiile vaginale şi salivă.
Cum se manifestă HVB
În general, hepatita B debutează destul de lent, după o perioadă de incubaţie care variază între 45 şi 180 de zile. În această perioadă, persoana nu prezintă semne clare ale bolii şi, din acest motiv, poate transmite virusul altor indivizi. Se manifestă sub forma unor simptome care pot fi uşor confundate cu cele ale altor boli: oboseală, apatie, pierderea poftei de mâncare, senzaţie de greaţă, vomă, paloare (îngălbenirea pielii), durere în articulaţii, cefalee, urină închisă la culoare (brună-cenuşie), scaune decolorate şi, mai rar, în 30-40% din cazuri, febră, cu temperaturi cuprinse între 37,5 – 38,1º C.
Cum îţi protejezi copiii
Pentru că o gravidă contaminată va transmite virusul, în peste 90% din cazuri, fătului, nou-născutul trebuie să primească imunoglobulina antihepatitică B şi prima doză a vaccinului anti-hepB în primele 12 ore după naştere. Următoarele doze îi vor fi administrate bebeluşului la o lună şi la 6 luni. Pentru a se asigura că vaccinul şi-a făcut efectul, bebeluşii trebuie testaţi la 9-12 luni după vaccinare. Şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinarea este soluţia optimă de protecţie împotriva virusului hepatitei B.
Vaccinarea se face în trei etape, vaccinul constând în trei doze administrate intramuscular. A doua doză se face la o lună după prima doză, iar a treia se face la 6 luni. Vaccinul începe să ofere protecţie totală abia după administrarea ultimei doze şi este eficient pe o perioadă medie de circa 7 ani. După această perioadă, se recomandă revaccinarea, pentru a reactiva protecţia imunologică.
Urmările infectării cu virusul hepatitic B
În urma tratamentului, 95% din adulţii infectaţi dezvoltă anticorpi şi se refac după o perioadă de aproximativ 6 luni. După refacere, ei rămân cu imunitate împotriva virusului. Deşi nu mai sunt contagioşi pentru ceilalţi, ei nu vor mai putea dona sânge. Imunitatea împotriva virusului hepatitic B nu le fereşte pe aceste persoane de posibilitatea infectării cu alţi viruşi hepatitici.
Medicament de ultimă oră
De curând, a fost anunţată lansarea unui nou medicament împotriva virusului hepatitic B. Entecavir, noul medicament, este bine tolerat, se administrează o dată pe zi şi nu antrenează mutaţii. Potrivit unor studii realizate la nivel mondial, 68% din pacienţii trataţi cu el au scăpat de virusul B, în comparaţie cu 38%, câţi au fost în cazul celorlalte tratamente. Cu toate astea, nu s-a descoperit deocamdată metoda prin care virusul hepatitei B să fie îndepărtat definitiv din organism.
Contaminarea cu virusul hepatitei B poate fi evitată
Cunoscute fiind modalităţile de transmitere a virusului ce provoacă hepatita B, pentru a nu contacta virusul trebuie evitate următoarele practici:
â–º contactul sexual neprotejat cu o persoană infectată
â–º sărutul, în caz că există leziuni la nivelul gurii
â–º contactul cu obiecte contaminate cu fluide transmiţătoare ale virusului: ace de seringă sau cele folosite în cabinetele de tatuare, lame de ras, ustensile folosite la manichiură sau la pedichiură, instrumente chirurgicale sau stomatologice (dacă acestea nu sunt sterile), periuţe de dinţi, cercei, obiecte de uz comun etc.
â–º transfuziile de sânge sau cu produse derivate din sânge contaminat.