Fie că mergi la masaj de relaxare, anti-celulitic sau pentru masarea profundă a spatelui (deep-tissue), trebuie să ţii cont de unele reguli de etichetă la salon. Vezi ce nu ar trebui să faci:
Nu merge la masaj dacă eşti bolnavă
Cei mai mulţi terapeuţi lucrează la comision. Ceea ce înseamnă că numărul de şedinţe de masaj fac şi salariul pe o lună. Iar dacă tu mergi bolnavă la masaj, iar profesionistul ia răceala de la tine, va fi nevoit să stea acasă, ca să nu o dea mai departe. Iar asta înseamnă câteva zile plătite pierdute.
Nu îţi face griji dacă nu te-ai epilat pe picioare
Un profesionist nu se va uita niciodată dacă tu ai păr pe picioare sau nu. El este acolo special pentru a-şi face treaba, nu pentru a analiza starea ta. Aşa că dacă nu ai avut timp să mergi pe la salonul de cosmetică ca să îndepărtezi părul nedorit, nu ar trebui să îţi faci griji.
Nu merge la masaj fără să te speli înainte
În saloanele specializate de spa există şi duşuri, dar dacă nu mergi direct la spa, ci la un salon mai mic, ar trebui să te speli înainte. Este un gest de bun simţ pe care îl faci din respect pentru cel care îţi va atinge întreg corpul timp de cel puţin o oră.
Nu oferi prea multe informaţii despre viaţa ta personală
La orice tip de masaj ai merge, important este să te poţi relaxa ca şedinţa să meargă cât mai bine şi, în acelaşi timp, ca profesionistul să se poată concentra la munca pe care o face. În plus, este de prost gust să oferi prea multe informaţii despre viaţa ta privată, mai ales dacă este prima oară când vă întâlniţi.
Foto: Shutterstock