Nu există nicio scuză suficient de bună, iar cu aceste argumente îți vei convinge sigur prietena să dea o șansă antrenamentelor și să își schimbe părerea.
Te duci la sală și vezi adeseori grupuri de prietene care au venit împreună să facă mișcare. Nu numai că se distrează și fac orice antrenament să pară o joacă de copii, dar își testează și își împing limitele una celeilalte, astfel că ajung să se antreneze mult mai intens decât ar fi făcut-o singure. Un studiu a demonstrat că atunci când mergi la sală cu cineva slăbești mai rapid și ajungi să petreci mai mult timp la aparate sau să te dedici mai mult ședințelor de yoga, aerobic, zumba sau kangoo jumps. „Când te înconjori de oameni care sunt activi și mănâncă sănătos, te vei simți mai motivată să le iei exemplul și să procedezi la fel”, spune Steve Stonehouse, un antrenor de fitness de la o sală renumită din New York.
Însă ce e de făcut dacă tu ești cea motivată și activă din grupul tău de prieteni și te-ai plictisit să mergi singură la sală? Probabil ai încercat deja să-ți convingi cea mai bună prietenă să ți se alăture și te-ai lovit de un refuz bazat pe scuze precum: „nu am timp”, „nu sunt la fel de în formă ca tine”, „e prea scump abonamentul”. Noi îți aducem însă 3 argumente imbatabile pentru aceste răspunsuri, cu care sigur o vei convinge să meargă cu tine la antrenamente:
„Putem să mergem la peste 360 de săli diferite și putem încerca zeci de activități”
Cu siguranță i-ai atras atenția cu această propoziție și ai făcut-o să te asculte. Când prietena ta nu știe ce tip de activitate i-ar plăcea cel mai mult, cel mai simplu lucru este să le testați pe toate. Dacă ai acest card, ai la dispoziție numeroase activități distractive și intense, la peste 360 de săli din 29 de orașe, iar vestea cea mai bună este că poți înscrie și un partener de antrenament în program. Tot ce trebuie să faci este să citești cum se poate înscrie un însoțitor în program, să completezi un formular online pe site-ul de mai sus și sunteți gata să faceți mișcare.
Multe persoane invocă lipsa timpului ca scuză pentru a nu se duce la sală. Când ieși târziu de la serviciu, ultimul lucru pe care îl mai vrei este să mergi la antrenamente și apoi să pierzi timp pe drum, până acasă. Însă când ai posibilitatea de a merge la sală oriunde te-ai afla sau să alegi un centru sportiv aflat la câțiva pași de casă sau serviciu, ești mult mai motivată și nu mai ai nicio scuză. Chiar și în zilele în care nu ai multă energie, poți alege o activitate mai puțin solicitantă, dar care să îți pună sângele în mișcare și să te revitalizeze.
„Nu trebuie să plătești un abonament, dacă vii cu mine la sală”
Atât tu, cât și însoțitorul tău veți beneficia gratuit de accesul la orice club sportiv și peste 30 de activități incluse în program. Practic, ai un abonament universal care nu te mai condiționează să alegi între diferite tipuri de activități sportive. Astăzi mergi la dans, mâine faci kangoo jumps, poimâine înveți arte marțiale și închei săptămâna cu câteva ture de înot la bazin. Sună atractiv, nu-i așa? Cu siguranță că și prietena ta va fi de aceeași părere și se va gândi bine înainte să te refuze.
„Nu durează o eternitate să îți intri în formă, mai ales dacă te evaluezi zilnic”
Când începi să faci sport în mod regulat, secretul pentru a te motiva zi de zi este să găsești o activitate care să îți placă și care să te ajute să îți atingi obiectivele. Fie că vrei să dai jos câteva kilograme, să îți tonifiezi corpul, să capeți putere sau să îți îmbunătățești sănătatea și starea de spirit, monitorizarea performanțelor fiecărui antrenament îți va arăta cum evoluezi de la o zi la alta. Iar când vezi că devii tot mai bună în ceea ce faci, acea satisfacție te motivează să nu renunți. Explică-i acest lucru și prietenei tale și propune-i să accepte provocarea de a te însoți timp de o lună. Cu siguranță va prinde gustul mișcării, iar rolurile se vor inversa: ea va fi cea care va trage de tine să nu ratați un antrenament și sunt șanse mari să ajungeți să concurați pentru cine aleargă mai mulți kilometri pe bandă sau cine se descurcă mai bine la cursa de spinning.
Tu ce tactici ai folosit pentru a-ți convinge prietena să meargă cu tine la sală? Au funcționat?