Niciun pat liber la ATI Suceava pentru bolnavii de COVID-19

.

În secția ATI de la Spitalul Județean de Urgență Suceava nu mai are niciun pat disponibil pentru pacienții de COVID-19, conform Agerpres.

În Suceava sunt internați momentan 351 de pacienți cu SARS-CoV-2, iar dintre aceștia 76 au forme severe sau grave ale bolii, după cum relatează Libertatea.  În ultimele 24 de ore, 34 de persoane au fost internate, iar altele 26 au fost externate.

La SJU Suceava, dintre cei 194 de oameni, 96 prezintă forme medii de COVID-19, 22 au forme ușoare, 26 forme severe, iar 20 forme grave, fiind internați la ATI. Cinci dintre aceștia din urmă sunt ventilați mecanic.

Citeşte și: Reinfectarea cu coronavirus, mai periculoasă și mai agresivă

Momentan, spitalul are pentru pacienții de COVID-19 doar 27 de paturi. În schimb, la ATI nu mai sunt locuri libere, în condițiile în care 11 din cele 31 de ventilatoare disponibile la SJU.

Veștile vin în cea mai sumbră zi de până acum de când pandemia a ajuns și în România. În ultimele 24 de ore au fost raportate 7.700 de cazuri de COVID-19 și 120 de decese. România a ajuns la 258.437 de infectări de la începutul pandemiei, cu un număr de 3.305.309 teste.

Dintre decesele înregistrate în ultimele 24 de ore, unul a fost întâlnit la categoria 30-39 de ani, 3 decese la 40-49 de ani, 7 decese la 50-59 ani, 34 decese la 60-69 ani, 38 decese la 70-79 ani și 37 decese la 80 de ani.

Foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton