Aducerea pe lume a unui copil e ceva minunat, dar care te sperie. Femeile care au născut în apă te încurajează să le urmezi exemplul, pentru a scăpa de o parte din stres.
De cele mai multe ori, cel mai mare stres când eşti însărcinată pentru prima oară este legat de durerile din timpul naşterii. Una dintre metodele naturale de a le reduce este să naşti în apă. Ce presupune acest lucru: că poţi sta într-o cadă specială, plină cu apă caldă, pe toată perioada contracţiilor, până când fătul este gata să iasă din vagin, moment în care poţi continua naşterea pe masa ginecologică sau, dacă totul decurge normal, poţi continua naşterea în apă.
Naşterea în apă e sigură pentru mamă?
În Bucureşti, singurul loc unde există echipamente dedicate acestui tip de naştere şi personal specializat este Maternitatea „Regina Maria”, aparţinând de Centrul Medical Unirea. Dr. Iosif Niculescu, directorul maternităţii, te asigură că intervenţia din partea cadrelor medicale e minimă, fără ca asta să însemne că nu va avea nimeni grijă de tine şi de bebeluş: „tehnicile moderne permit o monitorizare permanentă a mamei şi a fătului, în apă, astfel încât naşterea devine mult mai sigură şi mai relaxantă pentru mamă. Există, desigur, un algoritm de reacţie în caz de urgenţă, acesta fiind şi motivul pentru care nu recomandăm o formă de analgezie”. Deci, dacă vei naşte în apă, nu ţi se va face nici anestezie peridurală şi nici nu vei primi calmante din categoria opiaceelor. Nu vei putea naşte însă în acest mod dacă eşti obeză, dacă fătul nu are prezentaţie craniană, dacă sângerezi abundent, dacă ai gemeni sau dacă naşterea se declanşează cu multe zile înainte de termen.
Dar pentru bebe?
În privinţa temerilor legate de sănătatea bebeluşului, dr. Niculescu te linişteşte: „în studii, nu s-a demonstrat nicio diferenţă între incidenţa dificultăţilor respiratorii la copiii născuţi în apă în comparaţie cu cei născuti pe uscat. Există în schimb o diferenţă între incidenţa dificultăţilor respiratorii la copiii născuţi prin operaţie cezariană în comparaţie cu naşterea naturală, primii menţionaţi având mai multe probleme.” Totuşi, dr. Niculescu subliniază că, în România, experienţa naşterilor în apă este limitată. În consecinţă, chiar dacă îţi doreşti să naşti în acest fel, e bine să ţii cont de părerea medicului tău.
De ce ai alege naşterea în apă
Fiindcă există o mulţime de avantaje: apa te face să te simţi mai uşoară, iar căldura te relaxează şi atenuează durerea. În plus, apa acţionează ca lubrifiant în zona perineului, îl face mai elastic şi e posibil să nu mai fie nevoie de tăietura de epiziotomie. Iar faptul că eşti singură în cadă îţi dă un sentiment de „spaţiu privat”. De asemenea, pentru copil este mai puţin stresant să vină pe lume într-un mediu lichid, asemănător celui în care s-a dezvoltat.