O oră de gimnastică, o tură de alergat sau mese mai controlate înseamnă fără doar şi poate sănătate curată. Dar deşi eşti perfect conştientă de acest adevăr de…
…necontestat, argumentele de mai sus parcă nu te „mişcă” prea tare.
Din delăsare, poate pentru că ai prea puţin timp sau nu ai încredere în forţele proprii, oricare ar fi motivele tale, nu te lăsa pradă deznădejdii.
Iată cum te poţi motiva să slăbeşti.
Vei fi mai sănătoasă
Sănătatea privită din prisma greutăţii nu ar trebui să fie o preocupare doar pentru persoanele supraponderale.
Toate persoanele care se confruntă cu această problemă suferă de acelaşi disconfort: picioare umflate, oboseală cronică, dureri de spate, dar şi pierderea libidou-ului şi memoriei, potrivit studiilor recente.
Te simţi mai bine mental
A te simţi bine în pielea ta înseamană mai mult decât un confort fizic. O stare mentală bună, lipsită de complexe sau frustrări, determină la rândul ei sănătatea fizică, ţinând cont că numeroase afecţiuni sunt autoinduse sau pot produce chiar afecţiuni fizice propriu-zise sau boli coronariene.
Fie şi dacă ar fi vorba numai de stare de spirit, chiar merită să te apuci odată de abdomenele alea.
Întâlneşti prieteni noi
Fie că preferi să dai o tură de parc, acum cât vremea este încă frumoasă, ori să îţi faci un abonament la o sală de fitness, este imposibil să nu întâlneşti un tovarăş de companie sau un antrenor drăguţ.
Nu mai invidiezi manechinele
Nu poţi nega că nu îţi doreşti să fii la fel de sexy şi atrăgătoare ca manechinele de pe copertele revistelor. Şi nu vorbim de anorexie. Într-adevăr, moda formelor plinuţe instituită de vedete ca un nou „trend” – vezi Kim Kardashian, Beyonce – este de apreciat şi în contextul în care acest sindrom modern ia amploare în rândul tinerelor, dar trebuie să recunoaştem că talia de viespe şi picioarele subţiri „se vor purta întotdeauna”. Ca să nu mai spunem că nici invidia nu face bine.
Renunţi la rutină
Înscrie-te la cursul de gimnastică aerobică şi te vei distra garantat. Cel puţin la început, când îţi vei da seama că nu dispui de atâta flexibilitate pe cum te lăudai tu. Pentru că efortul de a executa corect exerciţiile de aerobic te va pune în ipostaze cel puţin haioase. Imaginează-ţi un gândăcel care se chinuie să se pună pe picioare. Cam aceasta e poziţia celor care nu au făcut niciodată aerobic.
Poţi încerca şi zumba, o combinaţie de fitness şi dans, foarte amuzantă.
Te „pregăteşti” de sărbători
Despre eterna problemă „cu ce mă îmbrac” se poate spune că este direct proporţională cu greutatea. Cu cât eşti mai slăbuţă, cu atât hainele se aşază mai bine.
În plus, atunci când nu există complexe legate de greutate, şi plăcerea vinovată a oricărui gurmand este o corvoadă mai mică de sărbători. Poţi mânca liniştită atunci când ştii că nu rămân consecinţe vizibile.
Foto: Shutterstock