Un sistem imunitar puternic nu te apără de răceala, ba chiar face ca simptomele ei să fie mai grave. Află adevărul şi despre alte mituri legate de răceală şi gripă.
Nu răceşti din cauza frigului
Orice ţi-ar fi spus bunica ta, frigul şi curentul nu sunt vinovate pentru răceala care îţi dă bătăi de cap. Răceala, ca şi gripa, este rezultatul unei infecţii virale şi singurul mod în care te poţi alege cu ea este dacă o iei de la altcineva.
Aşadar, cele două căciuli, puloverul şi un palton gros cu care pleci de acasă nu te ajută cu nimic. Nu te ajută nici faptul că eviţi să ieşi afară. Ba din contră, virusurile se răspândesc cel mai repede înăuntru, atât acasă cât şi în birouri sau localuri.
De fapt, aceasta este şi explicaţia faptului că cele mai multe răceli se fac iarna: vremea urâtă ne ţine înăuntru, unde virusurile se răspândesc mult mai uşor.
Simptomele unei răceli nu sunt produse de virusuri, ci de felul cum reacţionează sistemul imunitar la întâlnirea cu aceste virusuri. Un sistem imunitar puternic reacţionează mai intes, deci şi simptomele vor fi mai grave. Desigur, asta nu înseamnă că e rău să ai un sistem imunitar „tare”, ci că ar trebui să te mai gândeşti înainte să-ţi cheltui banii pe suplimente pentru imunitate.
Vitamina C nu te apără de răceală
Suplimentarea cu vitamina C este cea mai cunoscută metodă de a prevenire răceala. De fapt, şi aceasta înseamnă o pierdere de timp şi bani. Bineînţeles că nu strică nimănui să mănânce mai multe fructe şi legume proaspete, care sunt bogate în vitamina C, dar dacă te gândeşti să-ţi cumperi un supliment… mai gândeşte-te încă o dată.
Conform Daily Mail, zeci de studii clinice făcute pe mai mult de 10.000 de oameni au arătat că vitamina C luată zilnic nu previne răceala. În cel mai bun caz, ea ar putea să reducă foarte puţin durata simptomelor.
Se pare că totuşi vitamina C te ajută dacă faci un efort fizic foarte intens sau eşti expusă unor temperaturi extreme. Mai multe studii au arătat că soldaţii, schiorii şi maratoniştii au un risc redus de răceală dacă iau 200 mg de vitamina C pe zi.
Răceala nu se ia prin sărut
Poţi să-ţi săruţi iubitul, chiar dacă este răcit. Conform cercetărilor, rinovirusurile, responsabile cel mai adesea pentru răceală, preferă să intre în corp pe nas, şi nu pe gură. Deci nu te poţi îmbolnăvi nici dacă foloseşti paharul sau furculiţa unei persoane răcite.
Rinovirusurile intră în corp prin intermediul nasului şi ochilor, când o persoană infectată strănută sau tuşeşte spre tine, dar şi când pui mâinile pe un obiect infectat, apoi le duci la nas fără să le speli.
Supa de pui chiar este un tratament pentru răceală
Când eşti răcită, nu refuza o supă de pui. Se pare că aceasta este un adevărat medicament. Datorită substanţelor conţinute, supa de pui are efect antiinflamator şi ajută la desfundarea nasului, un simptom foarte enervant în primele zile ale unei răceli.